Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mormânt uriaş într-o necropolă de lângă Cairo

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 ianuarie 2010 ·

Arheologii egipteni au anunţat ieri descoperirea celui mai mare mormânt din cadrul necropolei de la Sakkara, situată în sudul capitalei Cairo, anunţă BBC.

Cercetătorii din Egipt au estimat că mormântul are o vechime de 2500 de ani, ceea ce înseamnă că a fost construit în vremea celei de-a 26-a dinastii egiptene. Încăperea mortuară conţine mai multe artefacte, printre care şi vulturi mumificaţi.

În afara camerei principale, săpată direct în stânca de calcar, mormântul cuprinde şi mai multe încăperi mai mici, precum şi câteva pasaje în care erau păstrate sarcofage, rămăşiţe umane, articole de ceramică şi mumiile unor vulturi.

Zahi Hawass, unul dintre cei mai importanţi arheologi egipteni, a anunţat descoperirea şi a menţionat că, deşi are o vechime de peste 2000 de ani, mormântul a fost folosit în mai multe rânduri. Cercetătorul a adăugat că este foarte probabil ca încăperea mortuară să fi fost jefuită la sfârşitul perioadei în care Egiptul a fost controlat de Roma.

Este al doilea mormânt descoperit de arheologii egipteni în ultima perioadă. Excavaţiile se desfăşoară la intrarea în complexul de la Sakkara, vastă necropolă a Egiptului antic.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vânt în Capitală până vineri seara

Mediafax acum 2 ore
Astfel, de joi până vineri dimineața, vremea în Capitală va fi predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări spre sfârșitul intervalului când vor fi viteze de până la 35…40 km/h.

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum o ora
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Metaloglobus București – F.C. Voluntari, vineri, 18 aprilie 2025, de la ora 11.00

Gandul acum 44 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Metaloglobus București – F.C. Voluntari, vineri, 18 aprilie 2025, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 17 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: George Simion

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este George Simion. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

La Biserica de la Topla aflată în incinta Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara, arsă într-un incendiu, va fi oficiată slujba de Înviere

News.ro acum o ora
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a anunţat că în noaptea de Înviere se va ţine slujba religioasă la Biserica de la Topla aflată în incinta Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara. Biserica a ars la finalul lunii martie 2025,

Ilie Bolojan cere reexaminarea modificărilor aduse la Legea energiei electrice și a gazelor naturale. Problemele semnalate de președinte

HotNews acum 20 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis Parlamentului României cererea oficială de reexaminare a Legii privind modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale. Actul normativ vizează responsabilitățile firmelor care

Reacție la nivel înalt după moartea fotbalistului Aaron Boupendza. Președintele Gabonului: „Amintirea lui să ne inspire tinerii” / Scenarii tragedie

Gandul acum o ora
Președintele Gabonului s-a declarat îndurerat de moartea lui Aaron Boupendza, pe care l-a catalogat drept „un atacant central talentat.” Poliția chineză a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că – în urma investigațiilor – s-a stabilit

Taxa turistică de 5 euro din Veneţia revine. Turiştii last-minute vor plăti dublu

HotNews acum 2 ore
Autoritățile din Veneția reintroduc taxa turistică în speranța că programul, care a generat venituri de 2,4 milioane de euro anul trecut, va contribui la combaterea turismului excesiv, potrivit The Guardian. Taxa de intrare în Veneţia de 5 euro va f

Europa depăşeşte cu aproape 24 de miliarde de euro SUA în ajutorul Ucrainei, anunţă Institutul Kiel

News.ro acum 42 minute
Suma totală acordată de ţările europene Ucrainei de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, a atins la 28 februarie 137,9 miliarde de euro, iar cea acordată de către Statele Unite atingea 114,3 miliarde de euro, însă ajutorul militar american

UE a renunţat la planul care viza sancţiuni pentru importurile de gaze lichefiate ruseşti din cauza rezistenţei anumitor guverne şi a incertitudinii cu privire la găsirea de surse alternative de aprovizionare

G4Media acum o ora
Oficialii europeni au renunţat la ideea de a include o interzicere a importurilor de gaze lichefiate ruseşti în următoarele lor pachete de sancţiuni, din cauza rezistenţei anumitor guverne şi a incertitudinii cu privire la găsirea de surse alternati

Vremea

București
acum

21°
joi

10°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/23°
Iasi
acum

20°
joi

10°/23°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/23°
Constanta
acum

16°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

12°/25°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

26°
joi

15°/28°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°