Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate staţiuni de schi din lume, Chamonix te transpune cu parfumul ei într-o lume din care cu siguranţă nu vei mai dori să pleci. Clădirile cu o istorie impresionantă, străduţele mici cu zeci de boutiquri, dar şi cei peste 200 de kilometri de pârtie fac din staţiunea de la graniţa cu Elveţia o destinaţie care nu ar trebui ratată.
Orice discuţie despre schi începe, în România, cu Austria. Totuşi, din ce în ce mai mulţi încep să descopere Alpii francezi, nu degeaba numiţi „acoperişul Europei". Peisaje de vis şi domenii de schi cât vezi cu ochii.
Aşa se pot descrie în câteva cuvinte Alpii francezi. Orice amator de coborâri în viteză pe pârtie sau măcar de o cană cu vin fiert pe „acoperişul Europei" nu ar trebui să rateze Risoul, Les Orres, Chamonix, Brides les Bains sau Les 2 Alpes. Sunt staţiunile din Alpii francezi, departe de zonele industrializate, care farmecă iremediabil orice turist.
După trei ore în schi charter, o călătorie mai scurtă decât un drum de la Bucureşti până pe Valea Prahovei în zilele de vârf, ajungi undeva aproape de graniţa cu Elveţia, la baza unuia dintre cele mai mari şi mai spectaculoase domenii schiabile din lume.
Legătura dintre aeroport şi staţiuni se face cu autocare, care circulă după un program adaptat orarului de zbor. Astfel, după câteva zeci de minute, te afli în faţa a sute de kilometri de pârtie pentru schiori de la 3 la 100 de ani, cu orice nivel de experienţă şi cu oricâte pretenţii şi aşteptări.
Dintre toate destinaţiile din zonă, Chamonix este poate cel mai spectaculos domeniu schiabil. Aflată în partea occidentală şi de nord a Alpilor, la 15 kilometri de Elveţia, staţiunea reprezintă „Mecca" alpinismului şi a sporturilor montane. Chamonix s-a consacrat ca destinaţie „obligatorie" în 1924, odată cu organizarea primelor Jocuri Olimpice de iarnă. La altitudinea de 1.