Pe vremea comuniştilor, românii stăteau la cozi kilometrice pentru a prinde o pungă cu „adidaşi“ de porc sau tacâmuri de pui. După douăzeci de ani, un nou produs a ajuns la mare căutare: tacâmurile de peşte. Oasele au devenit prea scumpe!

„Lumea e săracă, nu se mai vinde ca pe vremuri, uite, astea au căutare“, spune o vânzătoare din Piaţa Nouă din Tulcea, arătând spre un lighean plin cu capete şi cozi de crap. În oraşul de la porţile Deltei, tulcenii se mulţumesc acum cu resturi.

„Astea sunt cele mai ieftine, trei-patru lei. Restul e făcut file şi e scump, cel de şalău, de exemplu costă 25 de lei kilogramul“, mai spune vânzătoarea. „Le iau pentru ciorbă, pun doi cartofi, verdeţuri, merge cu mămăligă, mai scutim şi pâinea“, sporovăie o bătrână care a cumpărat un kilogram de tacâmuri de şalău cu doar 3,5 lei kilogramul.

Le e greu să recunoască faptul că sărăcia îi împinge la meniu de criză. „Le iau pentru animale“, se justifică oamenii, deşi nu-i întreabă nimeni. „Se vând bine, aducem marfă chiar şi de trei ori pe zi. În magazinele de firmă este mai scump, costă cel mai ieftin cinci-şase lei kilogramul. De ceva timp am început să vindem la felii, că aveam somni mari şi nu se băga nimeni să ia unul de şase-şapte kilograme. De regulă, cel mai bine merge carasul, este şi mai ieftin, şapte lei kilogramul“, spun vânzătoarele experte.

„Dădeam peşte de pomană la vecini!“

Vremurile în care tulcenii aveau frigiderele pline cu peşte au trecut de mult. „Îmi puneam mâinile în cap când venea soţul meu cu peşte acasă! Nu mai puteam să curăţ, prăjeam cu ligheanul şi făceam marinată sau dădeam peşte la toţi vecinii. Atunci mergeai cu un peşte şi ţi se deschideau toate uşile. Mai fiecare avea pe cineva prin baltă, erau întreprinderile cu pontoane şi vapoare în toată Delta, toţi aveau peşte, se şi prindea din belşug. Acum nu mai sunt întreprinderi, vapoare