Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Burj Khalifa, strălucire şi umilinţă

Publicat in Adevarul, marți 5 ianuarie 2010 ·

Ceremonia a uimit întreaga lume prin grandoare şi un anunţ surpriză - clădirea a primit numele suveranului din Abu Dhabi, care a plătit datoriile Dubaiului. Spectacolul menit să arate lumii cea mai strălucitoare „biju­terie“ a Dubaiului s-a transformat în recu­noaşterea înfrân­gerii suferite în faţa crizei.

Suveranul Dubaiului, şeicul Mohammad ben Rached Al Maktouma, a deschis ceremonia luni seară. Şi-a aşezat mâna dreaptă pe un panou care s-a aprins şi a dat tonul spectacolului cu jeturi de apă care dansau într-o fântână uriaşă, lasere care luminau toată faţada celei mai înalte clădiri din lume şi artificiii care o îmbrăcau de la parter până în vârful turnului de 828 de metri înălţime.

Cu câteva minute înainte, acelaşi suveran făcuse însă un anunţ şocant şi umilitor. Clădirea şi-a schimbat numele din Burj Dubai în Burj Khalifa, după şeicul Khalifa ben Zayed Al Nahyane, suveranul emiratului Abu Dhabi şi preşedintele federaţiei Emiratelor Arabe Unite.

Nota de plată pentru lux

Astfel, inaugurarea s-a transformat dintr-o serbare a gloriei Dubaiului într-o recunoaştere a înfrângerii: realizările ambiţioase ale emiratului nu mai sunt doar ale sale, pentru că Abu Dhabi a achitat nota de plată, scrie „The Times".

În ultimul an, piaţa imobiliară a Dubaiului a scăzut cu aproape 50%, iar punctul culimant a fost anunţul din 25 noiembrie, când grupul Dubai World a cerut o amânare cu şase luni pentru plata unei datorii de 26 de miliarde de dolari.

Salvat de vecini

Economia emiratului a fost salvată de intervenţia statului vecin, Abu Dhabi, care i-a împrumutat, în total, 25 de miliarde de dolari. Guvernul din Dubai şi companiile pe care le deţine au însă datorii de 80 de miliarde de dolari, iar data scadentă este, pentru cea mai mare parte din sumă, în următorii trei ani. Experţii spun că Abu Dhabi va continua să ajute emiratul vecin. @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Detaliul observat la Donald Trump, la înmormântarea Papei Francisc, ce stârnește speculații pe internet. VIDEO

HotNews acum 12 minute
Pe rețelele sociale, mulți utilizatori au remarcat dificultățile președintelui american Donald Trump în timp ce cobora treptele din Piața Sfântul Petru, la funeraliile Papei Francisc, scrie publicația italiană Corriere della Sera. În imaginile publi

Fost şef al SIE, despre prezenţa Dianei Şoşoacă la Ambasada Rusiei: Pe ruşi îi amuză. Sunt tot felul de fripturişti care stau la coadă la recepţii, să fie văzuţi pe acolo. E o mafie a invitaţiilor la recepţii la ambasade - VIDEO

News.ro acum o ora
Silviu Predoiu, fost director adjunct al SIE, în prezent candidat la alegerile prezidenţiale, susţine că prezenţa Dianei Şoşoacă şi a altor politiceni români la Ambasada Rusiei a fost ”o surpriză neplăcută” pentru serviciile secrete din România. În

Sancțiune pentru bărbatul care s-a urcat pe clădirea Înaltei Curți. A coborât după mai bine de 10 ore de protest

HotNews acum 2 ore
Bărbatul ca s-a urcat pe clădirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în semn de protest după ce instanţa supremă a desființat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, a fost amendat cu 1.500 de lei de către jandarmi. „În jurul orei 02

Ministerul de Interne lămurește temerile despre noul buletin electronic: „Nu te lăsa intimidat că are CIP”

Gandul acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) clarifică temerile și miturile apărute în jurul noii Cărți Electronice de Identitate (CEI), subliniind că documentul aduce mai multă siguranță cetățenilor, nu un control asupra vieții lor. Într-un mesaj oficial, M

VIDEO Cel puțin 281 de răniți după o explozie violentă într-un port din Iran

HotNews acum 12 minute
O explozie puternică a zguduit sâmbătă portul Shahid Rajaee din Bandar Abbas, oraș aflat în sudul Iranului, într-un incident soldat cu cel puțin 281 de persoane rănite, a relatat presa de stat, potrivit Reuters. „Sursa acestui incident a fost exploz

VIDEO Zelenski, primit cu aplauze de mulțimea aflată în Piața Sfântul Petru pentru înmormântarea Papei Francisc

HotNews acum 3 ore
Volodimir Zelenski participă, sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc, alături de alți șefi de stat. La sosirea președintelui Ucrainei în Piața Sfântul Petru, mulțimea l-a aplaudat, scrie The New York Times. Zeci de mii de oameni sunt prezenți la slu

Accident rutier TRAGIC pe un drum din Vrancea. Două persoane au murit și alte trei sunt rănite, după impactul dintre două autoturisme

Gandul acum 11 minute
Un accident cumplit a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe șoseaua DN2-E85, în Vrancea, în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, un bărbat în vârstă de 29 de ani și altul de 33 de ani, ambii conducători auto, au mur

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă la funeraliile Papei Francis

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctităţii Sale Papa Francisc. În delegaţia oficială a României care va merge la Vatican se află şi ministrul Afacerilor Exter

Coreea de Nord a lansat cea mai mare navă de război, pe care a construit-o „în 400 şi ceva de zile”

Libertatea acum 2 ore
Coreea de Nord a lansat cea mai mare navă de război, iar liderul nord-coreean Kim Jong Un a fost prezent la eveniment. „Noul distrugător multifuncțional” a fost dezvăluit vineri la șantierul naval din Nampo.

Iranul şi SUA reiau discuţiile în Oman pentru a reduce diferenţele privind noul acord nuclear

Ziarul Financiar acum o ora
Negociatori iranieni şi americani de top au început sâmbătă o nouă rundă de discuţii indirecte pentru a ajunge la un acord care să limiteze programul nuclear al Teheranului, scrie Reuters. Preşedintele american Donald Trump şi-a arătat încrederea în

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

8°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

8°/14°
lun.

9°/19°
mar.

9°/21°