Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Spărgătorii ATM-ului de la Spitalul Nr. 2, de negăsit

Publicat in Adevarul, marți 5 ianuarie 2010 ·

La două luni de la jaf, poliţiştii spun că nu au probe pentru a aresta pe cineva. Imaginile surprinse de camerele video au fost decodate, însă feţele suspecţilor nu se observă foarte bine.

Bancomatul amplasat în incinta cabinetului medical de oncologie din cadrul Spitalului Filantropia a fost alimentat chiar cu două zile chiar înainte de a fi spart, în 29 noiembrie 2009. Hoţii au reuşit să fure aproximativ 300.000 de lei şi s-au făcut nevăzuţi. „În momentul de faţă există un cerc de suspecţi. Însă până în momentul de faţă, nu au fost strânse suficiente probe pentru a aresta pe cineva. Imaginile au fost decodate, dar nu se poate observa mare lucru“, a declarat Adrian Căpraru, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dolj.

Bancomatul nu a fost pus încă în funcţiune

Surse neoficiale din cadrul poliţiei au declarat că bancomatul a fost spart de trei angajaţi ai băncii, care înainte cu o lună de zile au demisionat. Uşa încăperii în care este amplasat bancomatul nu a fost forţată , iar seiful nu a fost spart. ATM-ul nu funcţionează încă. Ion Nicu, paznicul Spitalului Filantropia, susţine că numai cineva care avea cheie putea intra acolo. „Eu chiar nu am văzut nimic suspect. M-au anunţat doar că bancomatul a fost spart şi am fost chemat la poliţie să dau declaraţie. Mai multe nu ştiu. Cert este că ATM-ul a mai fost spart cu ani în urmă, iar atunci s-a văzut clar modul de operare al hoţilor“, a povestit bărbatul. Paznicul Ion Nicu susţine că bancomatul nu era păzit de absolut nimeni.

Bărbatul precizează că nu era datoria lui să asigure paza, perimetrul lui fiind zona spitalului. „Nu am văzut nimic pentru că eu trebuie să fiu atent atât în spatele spitalului, cât şi la intrare ca să nu se întâmple ceva. Nu puteam să stau doar într-un singur loc“, a declarat paznicul Ion Nicu. Contactaţi de reporterii „Adevă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 28 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 45 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum o ora
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 3 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°