Creştinii ortodocşi sărbătoresc pe 6 ianuarie Botezul Domnului, cunoscut în popor ca Boboteaza. Una dintre primele sărbători creştine, Boboteaza este socotită “sărbătoarea luminilor” şi se celebrează cu mult fast, în această zi săvârşindu-se sfinţirea apelor şi purificarea lor şi a mediului înconjurător. Praznicul, care se prelungeşte cu sărbătorirea Sfântului Ioan Botezătorul, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă.
Botezul Domnului
Numită şi Praznicul Arătării Domnului, Boboteaza este sărbătoarea în care credincioşii retrăiesc Botezul lui Hristos de către Sf. Ioan în râul Iordan, la începutul activităţii Sale de propovăduire. La împlinirea vârstei de 30 de ani (iudeii nu aveau voie să vorbească oamenilor, adică să fie învăţători, înainte de această vârstă), înainte de a-şi începe propovăduirea, Mântuitorul Iisus Hristos a venit la apele râului Iordan, la Sfântul Ioan Botezătorul, ca să Se boteze. Considerându-l prooroc, locuitorii din întreaga Iudee se strângeau în jurul Sfântului Ioan pentru a-i asculta cuvintele şi mai ales pentru a fi botezaţi de el în Iordan. El le cerea, înainte de a-i boteza, să-şi mărturisească păcatele şi să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar Cel ce va veni după el, Mântuitorul aşteptat de toţi, îi va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.
De aceea i s-a părut ciudat faptul că Iisus a venit la el să îl boteze cu apă. Când L-a văzut apropiindu-se şi cerându-i să-L boteze în râul Iordan, Sfântul Ioan L-a oprit spunându-I: „Eu am trebuinţă sa fiu botezat de tine şi Tu vii la mine?“ Iisus i-a răspuns însă: „Lasă acum, că se cuvine nouă să plinim toată dreptatea.“ (Mt. 3, 14-15). Auzind acestea, Sfântul Ioan s-a supus şi L-a botezat. Iar când Hristos a ieşit din apă, cerurile s-au deschis şi Duhul Sfânt S-a pogorât în chipul unui porumbel, venind spre El. Şi din ceruri s-a auzit un glas zicând: „A