Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tănăsescu vede posibilă o majorare a TVA sau a cotei unice în 2010

Publicat in Adevarul, marți 5 ianuarie 2010 ·

Dacă Guvernul nu va reuşi să reducă cheltuielile bugetare în prima parte a acestui an, este posibil ca începând cu luna iulie să se majoreze una dintre cele două taxe majore, TVA sau cota unică, este de părere reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

Autorităţile estimează că, în 2010, vor avea încasări mai mari la bugetul de stat din TVA, accize şi impozitul pe venit, la fel ca în 2009. Însă fără o reducere suplimentară a cheltuielilor curente Guvernul nu se poate încadra în ţinta de deficit bugetar, de 5,9% din PIB.

Potrivit lui Tănăsescu, dacă statul nu va reuşi să restrângă factura publică vor trebui găsite soluţii alternative. „Dacă această restructurare a cheltuielilor publice nu va fi îndeplinită probabil va exista o majorare a unei taxe în a doua jumătate a lui 2010", a declarat oficialul la The Money Channel.

Din TVA, guvernul estimează pentru acest an încasări de 35,5 miliarde de lei, nivel apropiat de cel din 2009, ceea ce înseamnă că nivelul consumului nu va scadea sub cel înregistrat anul trecut. Însă în condiţiile unui şomaj accentuat, atât din sectorul public, cât mai ales din cel privat, analiştii economici spun că presiunea pe consum va fi extrem de mare.

„Acei oameni care îşi văd salariile reduse sau care rămân şomeri de la stat vor consuma mult mai puţin în perioada imediat următoare, deci asta nu face decât să accentueze criza", este de părere consultantul KTD Invest Iulian Panait.

Miza cea mare a Guvernului sunt veniturile din accize, care sunt aşteptate să crească cu 25% faţă de acest an, ca urmare a majorării nivelului acestor taxe la ţigarete, băuturi şi combustibil. La impozitul pe venit, creşterile sunt estimate la 4%. Prognoza este greu de susţinut în condiţiile reducerii numărului de bugetari, dar şi ale salariilor în sectorul privat.

La începutul anului trecut, autorităţile estimau o creştere a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°