Reprezentanții Inspectoratului Județean Arad au anunțat în această dimineață că în data de 20 ianuarie 2010 elevii vor susține prima simulare din cadrul examenlui de bacalaureat.
În acest sens, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare au elaborat o Procedură care reglementează simularea probei de evaluare a competenţelor digitale.
În fiecare unitate de învăţământ liceal, Comisia de bacalaureat de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale va asigura condiţiile desfaşurării simulării. În judeţul Arad s-au constituit deja 42 de comisii, numărul candidaţilor înscrişi la examenul de Bacalaureat 2010 fiind de 4814.
“Simularea se va desfăşura conform următarelor etape: la ora 11 secretarul comisiei preia subiectul şi asigură multiplicarea acestuia; la ora 12,30 elevii intră în săli; la ora 13 comisia distribuie subiectele, fiecărui elev; durata probei este de 90 de minute, dar accesul la Internet este permis în primele 30 de minute, pentru rezovarea subectelor care necesită această facilitate; centralizarea rezultatelor corectării tuturor lucrărilor se realizeaăă până la data de 21 ianuarie 2010”, a declarat Laura Putinic, purtător de cuvânt în cadrul IȘJ Arad.
Pentru buna desfăşurare a simulării probei de evaluare a competenţelor digitale, Comisia judeţeană de bacalaureat va organiza în cursul săptămânii viitoare o şedinţă de lucru la care vor participa directorii unităţilor de învăţământ liceal, secretarii Comisiilor de bacalaureat de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, precum şi informaticienii care se ocupă de laboratoarele de informatică şi de echipamentele necesare desfăşurării probei.