A fondat „Biblioteca de Weekend" special pentru locuitorii satului Şerbeşti, oferindu-le copiilor şansa de a participa la cluburi de pictură, engleză, muzică, dans sau şah.
În urmă cu trei ani, Doina Stratton - Andrieş a înfiinţat, într-o clădire veche de peste o sută de ani, o bibliotecă dedicată tuturor sătenilor, în special copiilor din satul Şerbeşti, comuna Vidra.
„Biblioteca de Weekend" are uşile deschise inclusiv sâmbăta şi duminica şi le oferă cititorilor peste 3.000 de cărţi din cele mai variate domenii.
„Majoritatea cărţilor este din colecţii personale, dar sunt şi destule donate de prieteni, de oameni ai satului, de Biblioteca Judeţeană, de enoriaşii Parohiei Sfinţii Împăraţi „Constantin şi Elena", de profesoara Marieta Roman, dar şi de alte persoane car au apreciat această activitate", spune Doina Stratton.
Pe lângă biblioteca privată, Doina a amenajat şi o cameră memorială a unchiului său, Simion Ghinea, un înverşunat luptător anticomunist care a stat în închisoare timp de 17 ani. Camera este şi sală de lectură, fiind şi locul de întâlnire al participanţilor la cluburile de pictură, engleză, muzică, dans, teatru sau şah, coordonate tot de Doina Stratton.
În aceeaşi clădire a pus bazele Muzeului Satului, unde sunt expuse obiecte tradiţionale, lucrate cu migală de meşteri locali în urmă cu mai bine de o sută de ani: costume populare, război de ţesut, instrumente muzicale, ştergare sau testamente originale.
„O parte din aceste lucruri au fost adunate din sat, altele donate de oameni binevoitori, care nu neapărat sunt din Şerbeşti. Tanti Niculina Haliciu este cea care îi învaţă pe tineri arta ţesutului", ne declară Doina.
Este „vocea" satului
Doina Stratton dar şi soţul său, Mike, şi-au câştigat aprecierea şi respectul comunităţii, fiind consideraţi reprezentanţi culturali ai localităţii Şerbeşti.
Toate ac