Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Lucian Ochişor, fotograful pasionat de sporturile extreme

Publicat in Adevarul, marți 5 ianuarie 2010 ·

După ce a cochetat cu jurnalismul colaborând cu diverse publicaţii din Galaţi şi Brăila, actualmente, s-a axat pe fotografierea aeriană zburând cu parapanta.

Ca fotograf de presă, se poate lăuda că a fost prezent la mai toate calamităţile naturale care au lovit cele două judeţe vecine, dar după câţiva ani petrecuţi în presă s-a reîntors la prima sa dragoste, muntele.

Inundaţii şi dragoste de munte

„Este foarte frumos să faci fotografie de presă, dar ajungi la un moment dat să vezi doar partea urâtă a unui subiect. De pildă, eram la o nuntă în Galaţi şi am fotografiat mireasa în momentul în care a scăpat buchetul din mână. Atunci mi-am dat seama că nu este în regulă, că o iau razna", a spus el.

De altfel, ultimul loc de muncă pe care l-a avut în presă datează din 2007, atunci când a încheiat colaborarea cu ediţia regională a „României Libere".

„Mi-au ieşit nişte fotografii absolut senzaţionale când au fost inundaţiile de la Tecuci. Cred că acolo au fost cele mai grele momente din cariera mea de fotoreporter. De asemenea, în acelaşi an, am fost şi la ruperea digului Noianu-Chiscani din judeţul Brăila ", povesteşte el.

După spusele sale, în ultimii ani s-a ocupat de diferite proiecte mai mici sau mai mari.

„Fac photobook-uri, albume, nu mă dau în lături de la nicio activitate care-mi poate susţine pasiunile, dintre care cea mai importantă rămâne muntele", adaugă Ochişor.

Primul contact cu înălţimile l-a avut la 14 ani, când a fost pe Cindrelu, în judeţul Sibiu, iar de atunci, nu a ratat în niciun an orice prilej de drumeţie.

„În 1991, am fost pe munte de nu mai puţin de 22 de ori. Ştiu exact fiecare deplasare deoarece îmi notez impresiile şi toate datele importante legate de drumeţia respectivă, de exemplu materialele şi echipamentul necesar", explică fotograful montaniard.

De la drumeţii, la parapantă

Du

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Un camion al unei coloane militare franceze s-a răsturnat de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în Călimăneşti/ Doi militari francezi, răniţi/ Traficul feroviar, reluat/ Circulaţia rutieră s-a desfăşurat alternativ

News.ro acum 28 minute
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză s-a răsturnat, vineri, de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în halta Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Ministerul Apărării precizează că doi militari francezi au fost răniţi, fiind tran

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 41 minute
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum o ora
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

Macron reclamă „amestecul” unor forțe străine în viitoarele alegeri din Europa, în special în România

Mediafax acum o ora
„Vedem în cadrul alegerilor – iar România se confruntă cu acest lucru în acest moment – că avem amenințări foarte clare care subminează integritatea democrațiilor noastre”, a declarat el în deschiderea unui summit al Comunității Politice Europene (C

Partidul premierului Donald Tusk, vizat de un atac cibernetic înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia

HotNews acum o ora
Un atac cibernetic a scos din funcțiune site-ul partidului de guvernământ din Polonia, vineri, chiar înaintea alegerilor prezidențiale din acest weekend, au anunțat reprezentanții prim-ministrului Donald Tusk, potrivit AFP. Candidatul partidului Pla

Alegeri prezidențiale 2025 Prezența la vot în diaspora, până vineri, la ora 12.00. Peste 36.000 de alegători s-au prezentat la urne

Ziua Constanta acum 5 ore
Potrivit datelor furnizat în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, până astăzi, la ora 12:00, un număr de 36.794 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora pentru a-și exprima dreptul la vot în cadrul celui de-al doilea tur al alegeri

SOLD-OUT! » Anunțul făcut înainte de FCSB - Universitatea Craiova

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
FCSB a anunțat că toate biletele pentru meciul cu Universitatea Craiova, programat sâmbătă, de la 20:00, au fost epuizate. - anunța miercuri Mihai Stoica

Discuțiile dintre Rusia și Ucraina au durat mai puțin de două ore. Cererile Moscovei „depășesc cu mult orice s-a discutat anterior”

HotNews acum o ora
Primele discuții de pace directe dintre Rusia și Ucraina din ultimii trei ani au durat mult mai puțin de două ore, fără niciun semn de progres până acum, iar o sursă ucraineană a descris solicitările Moscovei drept inacceptabile, relatează Reuters.

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Un avion a zburat timp de 10 minute FĂRĂ pilot. Comandantul era la baie, iar copilotul leșinase

Gandul acum o ora
Un zbor Luftansa a rămas vreme de 10 minute în aer fără pilot, după ce copilotului i s-a făcut brusc rău, el fiind singur în cabina de pilotaj, conform anchetatorilor. Astfel că, aeronava Airbus A321 zbura de la Frankfurt, Germania, către Sevilla, S

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

14°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°