O operă de artă inedită este inaugurată marţi, 5 ianuarie, la Bruxelles. Ea este semnată de spaniolul Daniel Canogar şi va simboliza preşedinţia spaniolă a Uniunii Europene pentru următoarele şase luni, transmite corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan. Opera, prezentată de artist însuşi şi de ministrul spaniol al Culturii este un simbol al dialogului şi relaţiilor umane create de epoca digitală.
O operă de artă inedită este inaugurată marţi, 5 ianuarie, la Bruxelles. Ea este semnată de spaniolul Daniel Canogar şi va simboliza preşedinţia spaniolă a Uniunii Europene pentru următoarele şase luni, transmite corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan (audio).
O instalaţie video agăţată de plafonul holului principal al clădirii Consiliului de Miniştri, la Bruxelles şi numită Travesias, iată opera lui Daniel Canogar.
Opera, prezentată de artist însuşi şi de ministrul spaniol al Culturii este un simbol al dialogului şi relaţiilor umane create de epoca digitală.
Travesias măsoară 33 de metri în lungime şi are peste un metru şi jumătate lăţime, este formată dintr-o înşiruire de cabluri şi LED-uri, înnodată ca un şarpe sau ca structura ADN-ului uman, aluzie făcută la relaţia dintre om şi era computerelor.
Opera de artă va fi expusă la Bruxelles până la sfârşitul lunii iunie, ea fiind o carte de vizită a Spaniei pe durata preşedinţiei europene spaniole.
Tradiţia mai nouă europeană este ca fiecare ţară ce asigură preşedinţia semestrială să se remarce şi pe plan cultural. Anul trecut, însă, un incident diplomatic provocat de Cehia a aruncat un dubiu asupra acestui obicei. Artistul ceh David Cerny a expus atunci o structură metalică închipuind metaforic cele 27 de state membre ale Uniunii şi reuşind să ofenseze câteva dintre acestea.
Bulgaria, de exemplu, reprezentată sub formă de latrină turcească a cerut ca modu