La 12 septembrie 2009 a murit, la vârsta de 95 de ani, Norman Borlaug, cercetător ştiinţific în domeniul agriculturii şi laureat al Premiului Nobel.

Suntem astăzi în jur de şase miliarde şi jumătate de oameni pe Pământ şi nu părem să ne oprim prea curând. Încă din secolul XVIII, economişti precum Thomas Malthus au văzut în această creştere un dezastru iminent: există o cantitate finită de teren arabil, aşa că, pe măsură ce creşte populaţia, va exista din ce în ce mai puţină mâncare disponibilă pe cap de locuitor. Mai recent, la sfârşitul anilor 1960, Paul Ralph Ehrlich prezicea şi el, pe baza aceloraşi argumente, că, începând din anii 1970, se va muri de foame cu milioanele din cauza exploziei populaţiei. Supermaketurile şi „epidemia de obezitate“ de azi par să-l contrazică!

Dar, dacă terenurile agricole sunt limitate, cum de nu este creşterea populaţiei o problemă? Răspunsul este tehnologia agricolă modernă sau, după cum a fost ea numită, „Revoluţia Verde“, iniţiată de Norman Borlaug după al doilea război mondial. Despre Borlaug, recipient al Premiului Nobel pentru Pace în 1970, se spune că ar fi salvat de la foamete, mulţumită varietăţilor de cereale pe care le-a dezvoltat şi altor tehnici agricole, un miliard de oameni. Chiar dacă terenurile agricole sunt limitate, limita producţiei agricole, care depinde de tehnologia folosită, nu este câtuşi de puţin evidentă. Mulţumită Revoluţiei Verzi, în ultimii 50 de ani producţia agricolă a crescut mai repede decât populaţia. Astfel, istoria foametei în lume nu este o istorie a problemelor generate de explozia populaţiei, ci o istorie a instituţiilor proaste, a pseudoştiinţei şi a fobiei de tehnologie.

Ultima oară când s-a murit de foame în Europa Occidentală a fost la sfârşitul anilor 1840. Dezastrul a fost disproporţionat de mare în Irlanda, unde au murit de foame în jur de un milion de oameni şi încă