* dau asigurări atât preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, cât şi primarul Simionescu * cei doi afirmă că şi-au luat încă de anul trecut toate măsurile ca anul acesta să nu rămână fără fonduri şi să se poată derula proiectele începute anul trecut
Preşedintele CJ şi primarul spun că Brăila nu va avea probleme deosebite în anul care tocmai a început şi că, pe cât va fi posibil, se va continua derularea proiectelor majore începute anul trecut.
Astfel, preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu a precizat că, cel puţin CJ-ul nu va avea dificultăţi în a continua toate proiectele pentru care a obţinut finanţare în 2008 şi că acest lucru va fi vizibil: "Am început gândirea lui 2010 încă din decembrie 2009, de fapt, ne pregătim cu un an înainte. Mergem pe principiul că vara îţi faci sanie şi iarna car. Vom începe bine, suntem cât de cât stabili, nu vom avea probleme. Vom ataca Parcul Monument pentru a crea o zonă mai frumoasă şi vom face şi o minigrădină botanică, poate şi un acvariu din ăla mare pentru peştii care se găsesc în Dunăre şi în bălţile din zonă, că suntem singurul oraş de pe Dunăre care nu avem aşa ceva. Am discutat şi problema staţiunii Lacu Sărat, unde avem o problemă cu comuna Chiscani. Trebuie să avem un dialog, să îi facem să înţeleagă că municipiul poate face mai multe pentru ea decât comuna. Vom lucra şi în centrul istoric, la clădirile pe care le are CJ-ul, nu cred că vor fi probleme acolo. Nici pe partea de sport nu vor fi...Despre investiţii majore sunt promisiuni, dar, până nu se face ceva, nu mai discutăm", a punctat Stancu.
La rândul său, primarul Aurel Simionescu a declarat că speră să se dea drumul cât mai curând reabilitării străzii Griviţa dar şi celorlalte trei proiecte de proporţii aprobate prin hotărâre de Guvern: "Eu sper ca la mijlocul lunii ianuarie să se termine cu contestaţia la str. Griviţa, acum e la Curt