Conform neabatutului scenariu, pe intii, dimineata, atac pinza ce se va numi, voit optimist, Dimineata. O voi termina, voit superstitios, in dimineata celuilalt intii. Adica de inceput de an. Plasindu-ne - aparent candid - in prejudecata ca inceputul de an ar aduce cu el si noutatea, si schimbarea, sau, ma rog, despartirea de anul ce s-a consumat - cu toate ale lui convulsii si confuzii - sa mozaicam, pe cit posibil detasat, scene si situatii care ne-au marcat apropiatul trecut si, eventual, ne dau speranta ca nu ne vom mai intilni cu ele. Sau cu unele, benefice, dimpotriva. Un ciclu plin, slava domnului, cu isteriile dinaintea scrutinelor, pare sa-si fi terminat combustiile, lasindu-ne speranta ca altul, nou, va fi mai reusit, adica mai civilizat. Asistind la spectacolul rocambolesc al combinatiilor, am tras, probabil, concluzia ca, orice-am face, raminem originali. Ca nimeni din preajma sau din departare nu ne poate fura stilul de a face politica. A ne duce la Caragiale e foarte la indemina, daca nu cumva banuim ca marele umorist nu ar fi avut premonitie pe masura urmasilor sai de-acum. Oricum, nu a beneficiat de televiziune. Cea care, captind tot ce misca, intrece copios in savoare comicul imaginat de autorul Scrisorii pierdute. Per total, sa recunoastem ca nu ne-am plictisit. Si, mai important, ca nu ne-a lasat umorul. Dixit. Fiind un inrait al trotuarelor, nu am renuntat la patima nici in Ajun. Pina sa se traga salvele miezului noptii. Oras mai bizar ca-n pomenita preajma nu cred ca e de imaginat. Tipenie de om pe trotuare. La intervale scurte, echipe de un vizual cu totul exotic ravaseau linistea de mormint cu arsenalul lor de zgomote. Parca o buna parte dintr-o doar banuita Africa ar fi coborit din avioane speciale si ar fi ocupat blajina urbe. Costumatia africanilor autohtoni era perfect pe masura infernului sonor ce-l produceau. In care, ce-i drept, se disti