Atenţionare de vreme rea în următoarele 24 de ore. Meteorologii au emis, marţi, 5 ianuarie, o nouă avertizare Cod galben de ploi, vânt şi polei. Atenţionarea este valabilă până miercuri, 6 ianuarie şi va afecta 14 judeţe din vestul şi sud-vestul ţării. Astfel, de marţi seară, de la ora 22, până miercuri noapte, la ora 24, în vestul şi sud-vestul ţării vor cădea precipitaţii mixte, mai întâi ninsori, după care ploi.
Atenţionare de vreme rea în următoarele 24 de ore. Meteorologii au emis, marţi, 5 ianuarie, o nouă avertizare Cod galben de ploi, vânt şi polei.
Atenţionarea este valabilă până miercuri, 6 ianuarie şi va afecta 14 judeţe din vestul şi sud-vestul ţării. Astfel, de marţi seară, de la ora 22, până miercuri noapte, la ora 24, în vestul şi sud-vestul ţării vor cădea precipitaţii mixte, mai întâi ninsori, după care ploi.
Judeţele afectate sunt Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timişoara, Alba, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin.
Vântul va sufla puternic în banat, iar la munte va viscoli zăpada. În sudul Banatului şi în sud-vestul Olteniei va începe să ningă marţi după-amiază.
Atenţionare de vreme rea în următoarele 24 de ore. Meteorologii au emis, marţi, 5 ianuarie, o nouă avertizare Cod galben de ploi, vânt şi polei. Atenţionarea este valabilă până miercuri, 6 ianuarie şi va afecta 14 judeţe din vestul şi sud-vestul ţării. Astfel, de marţi seară, de la ora 22, până miercuri noapte, la ora 24, în vestul şi sud-vestul ţării vor cădea precipitaţii mixte, mai întâi ninsori, după care ploi.
Atenţionare de vreme rea în următoarele 24 de ore. Meteorologii au emis, marţi, 5 ianuarie, o nouă avertizare Cod galben de ploi, vânt şi polei.
Atenţionarea este valabilă până miercuri, 6 ianuarie şi va afecta 14 judeţe din vestul şi sud-vestul ţării. Astfel, de marţi seară, de la ora 22, pân