Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumătate de milion de euro pentru noul sediu al ADR

Publicat in Vocea Brailei, marți 5 ianuarie 2010 ·

* pentru renovarea viitorului sediu, ADR SE a primit finanţare nerambursabilă din fonduri PHARE, de peste 500.000 euro * contractul a fost câştigat de firma Concivia, la care este implicat, prin Bursagrirom, preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu

Agenţia Regională de Dezvoltare Sud-Est (ADR SE) se va muta, cel mai probabil în primăvara acestui an, într-un alt sediu, aflat în prezent în curs de reabilitare, printr-un proiect cu finanţare PHARE. Contractul, în valoare de aproape jumătate de milion de euro, a fost atribuit firmei "Concivia", la care este implicat, prin Bursagrirom, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. "Urmează să ne mutăm, sperăm că până la 1 martie, în sediul nou, adecvat scopului pentru care a fost înfiinţată agenţia, de dezvoltare regională", a spus Luminiţa Mihailov, directorul ADR SE. Sursa citată a mai declarat că suma destinată reabilitării sediului este de "până în 500.000 euro", contractul fiind atribuit firmei Concivia, "asociată şi cu un proiectant". Deşi termenul de finalizare a lucrărilor este întârziat, constructorul a mai cerut suspendarea activităţii pentru o perioadă de o lună, din cauza vremii nefavorabile, astfel încât renovarea va fi încheiată abia la primăvară.

Clădirea unde va fi amplasat viitorul sediu este situată pe str. Anghel Saligny nr. 24, fiind în proprietatea Zonei Libere Brăila, care a dat-o în folosinţă gratuită ADR SE pentru o perioadă de 20 de ani, în schimbul reabilitării. Sursa de finanţare pentru contractul de proiectare şi execuţie este programul PHARE CES 2006, "Sprijinirea ADR-urilor pentru reabilitarea/ construcţia/ achiziţia de sedii". În data de 28 noiembrie 2008, ADR SE a încheiat contractul de finanţare nerambursabilă cu titlul "Reabilitare şi modernizare clădire cu destinaţia sediu birouri ADR SE", cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locu

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 8 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 10 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 7 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 11 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 9 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°