Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vă mai amintiţi de...Titus Popovici

Publicat in Adevarul, marți 5 ianuarie 2010 ·

Autor a peste 34 de scenarii de film şi a mai multor romane, nuvele şi piese de teatru, Titus Popovici s-a născut la 16 mai 1930 la Oradea. După absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, debutează în proză, la douăzeci şi cinci de ani, cu volumul „Povestiri” şi romanul „Străinul”, în 1955.

Devine interesat de cinematografie şi, un an mai târziu, scrie adaptarea pentru ecran a nuvelei „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici. Filmul, ce îi avea pe Constantin Codrescu în rolul lui Ghiţă, pe Geo Barton în rolul lui Lică Sămădăul şi pe Colea Răutu în rolul lui Pintea, a fost remarcat pe plan internaţional, fiind nominalizat la festivalul de la Cannes pentru cea mai bună regie în anul 1957.În 1964, Titus Popovici adaptează pentru ecran romanul „Pădurea spânzuraţilor”, scris de Liviu Rebreanu.

Filmul, regizat de Liviu Ciulei, îl avea pe Victor Rebengiuc în rolul principal. Nominalizată iar la două premii în cadrul Festivalului de la Cannes, pelicula câştigă premiul pentru cea mai bună regie. Anul 1967 deschide drumul pentru o serie de colaborări ale scenaristului cu regizorul Sergiu Nicolaescu, la filmele „Dacii”, „Mihai Viteazul” (1970), „Cu mâinile curate” (1972, scenariu original), „Ultimul cartuş” (1973), „Noi cei din linia întâi” (1985).

În 1979, prolificul Titus Popovici scrie un scenariu transpus în filmul „Artista, dolarii şi Ardelenii”, realizat de Mircea Veroiu. Scenariul parodiază filmele western. Povestea relatează aventurile a trei fraţi ardeleni care, fugind de asuprire, se refugiază, la începutul secolului, în vestul sălbatic american.

După multe aventuri, cei trei decid să se întoarcă acasă, numai că morocănosul frate mai mare se îndrăgosteşte fulgerator de o actriţă de cabaret, interpretată de Rodica Tapalagă. „Horea” (1984) sau „Crucea de piatră” (1993) sunt alte două filme cunoscute ce au fost scrise de Titus Popov

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 4 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 49 minute
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 3 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Olivia Hussey, cunoscută pentru rolul principal din „Romeo și Julieta”, a murit la vârsta 73 de ani

Adevarul acum 11 ore
Olivia Hussey, actrița britanico-argentiniană cunoscută pentru rolul său din adaptarea cinematografică din 1968 a piesei „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, a murit. Ea avea 73 de ani.

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 16 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°