Robert Turcescu este unul dintre puţinii jurnaliştii politici de la noi rămaşi cu credibilitatea intactă după foarte greu de uitat campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, din anul de graţie 2009. Dovadă, faptul că el a fost cel desemnat – acceptat de toate părţile – să fie moderatorul confruntărilor directe dintre principalii candidaţi. Informat şi lucid, bun cunoscător al culiselor vieţii politice şi, mai presus de toate, onest cu interlocutorii săi, dar şi cu publicul, gazetarul ştie să pună întrebările cu adevărat importante, reuşind să releve semnificaţiile vizibile sau discrete ale evenimentelor politice aflate în topul actualităţii politice.

Aflaţi în faţa lui Robert Turcescu, politicienii se pot aştepta la cele mai neplăcute surprize (cum ar fi înregistrări mai vechi, menite să contrazică flagrant poziţiile lor politice din momentul interviului sau să pună în evidenţă promisiuni neonorate), dar şi certitudinea neîncălcării regulilor jocului prin coborârea discuţiilor în zonele imunde ale atacului la persoană sau la vieţile private ale celor din faţa sa. Hârşâit în relaţia cu oamenii politici, Robert Turcescu ştie ca nimeni altul că miza ultimă a oricărei discuţii cu aceştia este să-i determine să spună adevărul, iar metodele pe care le adoptă în vederea atingerii scopului sunt dintre cele mai diverse, de la capcanele verbale de tot felul, până la faimosul jurământ pe Biblie din dezbaterea finală Băsescu vs. Geoană.

Valeriu Stoica este poate cel mai interesant politician român. Singurul care a părăsit de bunăvoie funcţia de lider de partid şi, după ştiinţa mea, primul care a demisionat din parlament pentru că a considerat prezenţa în forul legislativ incompatibilă cu profesia de avocat, la care nu a dorit să renunţe. Este considerat eminenţa cenuşie a dreptei, gânditorul politic ale cărui strategii, urmate cu o perseverenţă diabolică,