Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbători ratate în Apuseni – Revista presei locale din Alba

Publicat in Adevarul, marți 5 ianuarie 2010 ·

Ziarele locale de astăzi scriu despre sărăbătorile fără zăpadă din Apuseni, despre reducerea număului posturilor din învăţământ şi despre faptul că Regiunea Centru a atras fonduri importante prin programul operaţional regional.

Sărbători ratate în Apuseni

In ciuda crizei financiare, mii de turisti au ales sa isi petreaca sarbatorile de iarna in Muntii Apuseni. Fie ca au venit pentru citeva zile de Craciun sau un weekend prelungit de Revelion, majoritatea au plecat cu un gust amar. Asta din cauza unui drum mai mult decit istovitor, dar mai ales datorita vremii care le-a oferit cea mai mare deceptie. Hotelierii din zona nu au avut motive sa se plinga, dar asteapta acum momentul in care iarna se va instala in sfirsit si in Muntii Apuseni. Primele semne sint bune in acest sens, iar la Arieseni se inregistreaza acum un strat de zapada de aproximativ 15 centimetri. Monitorul

247 de dascăli mai puţini în învăţământul judeţean

Prof. Cornel Sandu, inspector şcolar general al IŞJ Alba, a declarat că măsura reducerii, la nivel naţional, cu 15.000 de posturi a personalului din învăţământul preuniversitar începând din data de 1 septembrie 2010 va afecta şi dascălii din judeţul Alba. El a precizat că din noul an şcolar în judeţul Alba vor exista cu 247 de norme de personal didactic mai puţine decât în anul şcolar curent. Unirea

Regiunea Centru este fruntaşă în atragerea fondurilor prin programul REGIO

La sfârşitul anului trecut, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat Conferinţa Regională destinată evaluării activităţii întreprinse de către experţii agenţiei pentru implementarea măsurilor cuprinse în Programul Operaţional Regional, pentru Regiunea Centru. La eveniment au participat circa 50 de persoane, între care reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, reprezentanţi ai ONG şi ai mediului de afaceri, jurnalişti şi memb

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 2 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 3 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 2 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 7 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 11 ore
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

VIDEO Donald Trump, avertisment dur pentru Hamas: „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”

HotNews acum 2 ore
Donald Trump a avertizat marți, în timpul întâlnirii cu președintele Argentinei, Javier Milei, că dacă Hamas nu își depune armele, atunci Statele Unite „vor face asta” în locul lor, conform NBC News. „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”, le-a

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 8 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Vremea

București
acum

12°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/14°
Iasi
acum

mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°