Am fost într-o scurtă vacanţă la Paris. Fireşte, am căutat în presă şi la teve subiecte româneşti (boală de dâmboviţean sadea).
Nu pot să spun că am fost dezamăgit. Subiectele româneşti nu au lipsit, chiar dacă ele sunt de găsit adesea prin colţuri de pagină, amintind, de pildă, că Dacia se vinde bine. Presa franceză s-a „străduit" stahanovist - dacă-mi permiteţi - să amintească de România.
Era un subiect de bifat în această perioadă. Unii au scris din vârful pixului, cum se spune prin redacţii, adunând informaţii de pe net sau de la diverşi trăitori români pe la Paris, care îşi mai amintesc vag ceva despre ţara lor şi fac chiar figură de aproximativ experţi pe baza actului de naştere şi a limbii vorbite. Alţi gazetari cu bună finanţare s-au ostenit să se deplaseze la Bucureşti cu camere teve.
La fel, câţiva jurnalişti din presa scrisă. Au cules informaţii de la unii şi de la alţii, poposind loco cu scurte liste prin buzunare. Au trecut în fugă, au scris pe genunchi, grăbiţi să se întoarcă acasă, să prindă şi ei Sărbătorile. Ce au reuşit să adune într-un timp scurt au publicat cu onor în cotidienele de mare/mic tiraj. Ceilalţi au programat diverse emisiuni teve la ore de mai mare sau mai mică audienţă. Au evocat fireşte - ce altceva - Revoluţia română în direct, procesul sumar al Ceauşeştilor, execuţia lor.
Totul într-o aură de mister de Ev Mediu, de secret, pentru a face subiectul interesant, cerşind zeului rating ceva mai mulţi telespectatori pentru un subiect venit dintr-o ţară ubuescă, despre care nu se ştie mai nimic şi nici nu are meritul de a fi o ţară exotică. Măcar ca Afganistanul măcinat de război civil, Pakistanul şocat de bombe, Iranul revoltat, o Columbie pradă reţelelor de traficanţi sau o Somalie populată de piraţi. Astea sunt zone de maxim interes.
România e plasată cum e mai rău: o ţară europeană cu iz balcanic, adică o ţ
