După discuţiile din comisiile de buget, secretarul de stat în MapN, Viorel Oancea, a afirmat pentru NewsIn că MApN ar putea avea credite de angajament suplimentare, pentru două programe strategice pentru militarii din Afganistan, în condiţiile în care 2 din cele 3 avioane fără pilot au fost doborâte anul trecut.
Programele la care a făcut referire sunt cele privind transportoarele blindate şi autoturismele blindate de teren pentru Afganistan. "Acestea sunt cele două mari pe care le-am cerut noi, plus ce a venit din partea domnului deputat Scutaru, sistemul de UAV-uri, care este important, pentru că avioanele fără pilot pe care le-am avut au fost doborâte în Irak de insurgenţi, trebuie alte avioane fără pilot pentru a supraveghea zona de responsabilitate a militarilor noştri din Afganistan. Am avut două avioane fără pilot doborâte în Irak, anul trecut pe 30 iulie am fost prezenţi acolo şi insurgenţii au doborât avioanele fără pilot. Pe cele noi intenţionăm să le trimitem în zona unde avem noi responsabilitatea, în sud", a spus Oancea.
Ţara noastră a semnat contract pentru a cumpăra 31 de transportoare blindate PIRANHA, dar livrarea a fost întârziată, iar cele primite au avut probleme tehnice. La începutul lunii trecute, trei transportoare PIRANHA din Afganistan au fost trimise înapoi în ţară, din cauza problemelor tehnice.
La jumătatea lunii mai a anului trecut, după trei ani de la semnarea contractului şi numai unul de când s-au livrat primele transportoare PIRANHA, MApN s-a văzut nevoit să respingă cel de-al doilea lot pe care firma elveţiană MOWAG trebuia să îl livreze încă din octombrie 2008 şi să introducă un act adiţional în contract care să garanteze repararea tuturor defecţiunilor tehnice ale blindatelor de către producător.
Potrivit unui document intern al MApN, obţinut de NewsIn, firma MOWAG a încălcat, în repetate rânduri, contrac