Boboteaza, sărbătorită azi de creştini, când se consideră că a avut loc botezul lui Iisus Hristos, încheie, alături de Sfântul Ioan (7 ianuarie), perioada magică a celebrării naşterii fizice şi spirituale a Mântuitorului
La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun: local se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri ale timpului şi belşugului în noul an. O pondere deosebită o deţin însă actele rituale şi practicile magice de profilaxie şi purificare. Riturile creştine şi precreştine sunt menite să alunge spiritele malefice şi să sfinţească apa: agheasma, umblatul preoţilor cu botezul şi scufundarea crucii în apă, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor şi uşilor. Alimentele specifice Bobotezei sunt piftia şi grâul fiert.
Cuvântul „agheasmă” vine din grecescul „aghios” şi înseamnă sfinţire. La noi, prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei. Agheasma mare se săvârşeşte de Bobotează, spre deosebire de Sfinţirea cea mică a apei, care are loc în biserică la fiecare zi de 1 a lunii, iar în case, oricând cer credincioşii.
Agheasma mare se face atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele creştinilor, cât şi în ziua de 6 ianuarie, după liturghie, când se sfinţeşte apa pe care o iau creştinii la casele lor pentru tot anul. Se spune că apa sfinţită de Bobotează se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămâne proaspătă, curată şi plăcută la gust, ca şi cum de-abia ar fi fost scoasă din izvor.
Biserica Ortodoxă Română îi sfătuieşte pe credincioşi să păstreze agheasma într-un vas curat şi la loc de cinste şi să guste din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post sau cu ocazia marilor sărbători, după ce vin de la biserică.
Se obişnuieşte ca oamenii să bea din