Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testul ADN i-a adus unui violator un an, trei săptămâni şi patru zile aproape de victima sa

Publicat in Adevarul, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Un tânăr de 19 ani, acuzat că şi-a violat o vecină în vârstă de 69 de ani, a stat un an de zile în libertate, la doi paşi de victima sa, deoarece criminaliştilor de la Bucureşti au avut nevoie de 378 de zile să facă un test ADN într-un dosar penal de la Timişoara.

Tânărul din Cărpiniş a fost reţinut în această după-amiază de către poliţiştii timişeni, după un an şi o lună de la comiterea violului. El a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, urmând ca magistraţii Judecătoriei Timişoara să decidă dacă îl arestează preventiv.

Violul a avut loc în noaptea de 13 spre 14 decembrie 2008, când o bătrână a fost agresată sexual în Cărpiniş. Tânărul reţinut azi s-a aflat din prima zi a anchetei în cercul de suspecţi, însă nu existau probe împotriva lui. Nici măcar victima nu a reuşit să-l recunoască în urma unei identificări dintr-un grup de persoane. Criminaliştii au cules urme de ţesut uman de pe hainele femeii violate şi au trimis probele la Bucureşti.

Abia la începutul acestui an au venit şi rezultatele solicitate de poliţişti, iar suspectul a fost reţinut. Asta deoarece la un singur institut de Bucureşti sunt realizate toate testele ADN solicitate de anchetatorii din toată ţara.

CITEŞTE ŞI:

Poliţist de frontieră găsit împuşcat, poliţia are primul indiciu

Timişoara: Poliţist înjunghiat în trafic cu o cheie pentru motocicletă

EXCLUSIV/ Poliţist sancţionat pentru că a fost luat pe capotă de un interlop

Poliţist de frontieră lovit cu maşina în timpul misiunii

Poliţiştii îşi bat joc de pietoni: femeie obligată să sufle în fiolă după ce un şmecher cu BMW i-a rupt picioarele pe „zebră”

VIDEO Poliţişti de la Rutieră filmaţi pe ascuns: unul dictează rar, altul scrie încet |

EXCLUSIV Poliţia o trimite pe băbuţa luată cu asalt de mas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încep lucrările de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă

Ziua Constanta acum 46 minute
Compania Națională Aeroporturi București a transmis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă. Din primele informații este vorba despre o investiție de 112,422 milioane de lei, din fonduri

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul București a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar, potrivit Agerpres. DNA a solicitat l

FOTO + VIDEO Jucătoarea română cu un titlu WTA în carieră, mesaj fără dubii înainte de turul 2 dintre George Simion și Nicușor Dan: „Are toată admirația mea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mai multe nume din lumea sportului s-au poziționat înainte de , care va avea loc pe 18 mai. Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a reacționat și ea, cu un mesaj clar pentru români, pe care i-a îndemnat să iasă la vot, dar și cu o fotografie extrem de suge

O femeie a încercat să se sinucidă în stația de metrou de la Piața Iancului

Adevarul acum o ora
Un incident grav a avut loc vineri, 16 mai, la stația de metrou Piața Iancului din Capitală, unde o persoană ar fi încercat să se sinucidă. Circulația trenurilor a fors perturbată.

STS: „Sisteme IT & C sigure pentru ALEGERILE din 18 mai. Semnăturile datelor anonimizate sunt ancorate în rețeaua națională de blockchain”

Gandul acum 11 minute
Reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) au dat – vineri, 16 mai 2025 – asigurări că sistemele și aplicațiile informatice destinate verificării dreptului de vot și prevenirii votului ilegal, monitorizării prezenței și centralizăr

Reacție a Guvernului de la Chișinău la acuzațiile lui George Simion: „Îi incurajăm pe toți să iasă la vot și să-și facă vocea auzită. Fără frică”

HotNews acum 41 minute
„Din respect față de alegători, îndemnăm toți actorii politici să se abțină de la acuzații, care doar vin să compromită acest exercițiu democratic”, a reacționat, pentru HotNews, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă. Este p

Sebastian Burduja – „Romgaz cere în înstanță dizolvarea Greenpeace”

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat că Romgaz cere în instanță dizolvarea Greenpeace. „Am spus de la bun început că ne vom lupta până la capăt pentru interesul public al țării noastre, pentru securitatea energetică și bunăstarea românilo

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Austria și Cipru

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, a anunțat vineri la prânz lotul preliminar pentru următoarele două jocuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Austriei și Ciprului. Portari: Fundași: Mijlocași: Ata

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, îi cere lui Nicuşor Dan să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică, având în vedere ”mişcările bruşte şi repetitive ale capului, ridicările necontrolate ale umerilor şi privirea rătăcită”

News.ro acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, îi cere vineri candidatului independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică, că nu urmează un tratament medicamentos de specialitate şi că este dispus, dacă

Cristian Popescu Piedone obține daune morale de 100.000 de euro după achitarea din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București

HotNews acum 4 ore
Cristian Popescu Piedone, care ocupa funcția de primar al sectorului 4 în momentul incendiului de la Colectiv, a câștigat procesul împotriva statului român pe care l-a dat în judecată pentru timpul petrecut în închisoare în urma condamnării în dosar

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

9°/16°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/19°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

9°/19°
lun.

12°/21°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/20°
lun.

10°/16°