Autorităţile locale s-au făcut de râs în confruntarea cu iarna. Nu e de mirare! Nu ţin minte ca vreodată, indiferent ce nume a purtat primarul municipiului, să fie altfel. Ultima oară când zăpada a acoperit străzile Brăilei, era primar Anton Lungu. A pierdut şi el bătălia, chit că toată lumea îl considera mână de fier şi un bun organizator.
Liberalul Constantin Cibu a avut noroc cu carul, în mandatul său ninsorile limitându-se la câteva fulguieli. Iată că Simionescu n-a mai avut aceeaşi baftă, astfel că a trebuit să dea piept cu zăpada. Şi o dată cu el şi noi, cetăţenii. Concluzia? Dezamăgire maximă! Până în ajunul Crăciunului, când am plecat din Brăila, în oraş s-a circulat jalnic. O prietenă mi-a spus că din centru şi până la Selgros a făcut cu maşina o oră şi jumătate. Serios, nu ştiu pe unde şi-au făcut treaba utilajele alea de care vorbea prin ziare Dan Apostol, directorul Direcţiei de Administrare şi Gospodărire Locală. De la colegii mei aveam să aflu că între Crăciun şi Anul Nou zăpada s-a topit de bunăvoie şi nesilită de nimeni, când s-a încălzit vremea. Cu chiu cu vai au fost cât de cât curăţate străzile ultracentrale, dar nu şi zonele centrale, având în vedere cam cum arătau scările de pe Esplanadă, în perioada de cod galben. Am revenit în Brăila zilele trecute şi iată că a nins din nou. Nu atât de intens ca înainte de Crăciun, suficient însă ca străzile să se acopere cu un strat de gheaţă, iar circulaţia să redevină un calvar. Contracte multianuale cu firme specializate şi renunţarea la sistemul licitaţiei anuale, este soluţia propusă de preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, astfel încât ninsorile care va să vină să nu mai prindă total nepregătite autorităţile locale. Aşa o fi, numai că nu pricep, apropo de licitaţiile anuale, cum îşi permit nişte firme să participe şi să câştige dacă nu au utilajele necesare, inclusiv freze, aşa cum zice preş