Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum văd americanii următorii zece ani

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Aproape o jumătate dintre americani cred că, în următorul deceniu, clonarea organelor va deveni un lucru obişnuit, potrivit unui sondaj de opinie realizat Zogby Interactive Poll, scrie Reuters. Mai precis, 49% dintre cele 2841 de persoane chestionate au spus că utilizarea de celule stem şi a organelor clonate va fi frecventă în următorii zece ani.

Totodată, mai mult de o treime dintre cei care au participat la cercetare cred că este probabil ca până în 2020 cipurile de computer să fie implantate în oameni, roboţii să facă munca manuală, iar realitatea virtuală să devină principala distracţie în fiecare casă.

Progrese în medicină

Studiul mai arată că 28% dintre respondenţi sunt de părere că medicii vor descoperi un remediu pentru cancer.

Optimişti se arată americanii şi în privinţa creşterii speranţei de viaţă. Astfel, 13% dintre ei cred că oamenii vor ajunge să trăiască până la 100 de ani, în timp ce un procent similar se aşteaptă ca zborul în spaţiu să fie la îndemâna oricui.

2% dintre americani cred că întoarcerea în timp va fi posibilă până în 2020, iar 4% dintre cei aceştia au declarat că deplasarea oamenilor cu ajutorul maşinilor zburătoare este probabilă.

Nici pentru anul următor americanii nu au aşteptări de neglijat. 18% speră să se înregistreze progrese majore în modalitatea de vizionare a filmelor şi a televiziunii, în timp ce 15% dau credit evoluţiei metodelor de colectare şi stocare a informaţiilor.

În ceea ce priveşte noutăţile deceniului care tocmai s-a înceiat, americanii susţin că internetul şi e-mailul sunt tehnologiile care au avut cel mai mare impact asupra vieţii lor.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi afișate marți

Ziua Constanta acum 38 minute
Rezultatele simulării Bacalaureatului vor fi afișate marți, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării. Simularea a debutat pe 24 martie cu examenul scris la Limba și literatura română, urmat pe 25 martie de proba obligator

Bihor - Accident pe DN1, între un autotren şi un autoturism. O persoană a fost rănită, iar din rezervorul autotrenului se scurge combustibil - FOTO

News.ro acum 23 minute
O persoană a fost rănită în urma unui accident produs marţi dimineaţă între un autotren şi un autoturism, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, în apropierea localităţii Uileacu de Criş, judeţul Bihor. Din rezervorul autotrenului se scurge combustibil pe şos

Horoscop pentru marti, 8 aprilie 2025. Pentru una dintre zodii se anunță reconfigurări parteneriale

Ziua Constanta acum 30 minute
Berbec Te preocupa situatia in care se afla persoana iubita sau copiii. Ar fi bine sa nu te implici prea mult in treburile lor, deoarice exista riscul sa-ti fie interpretate gresit vorbele sau gesturile. Exista tensiuni si necunoscute multe in segme

Trump consideră că ”nu este suficientă” propunerea UE privind taxele vamale

G4Media acum o ora
Donald Trump a afirmat luni că propunerea făcută de Uniunea Europeană pentru o scutire totală şi reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale, printre care maşinile, nu este suficientă pentru a ridica taxele vamale americane, scrie AFP, cit

China califică noua ameninţare tarifară a lui Trump drept "o greşeală peste o greşeală": Ministerul Comerţului: Dacă SUA insistă pe calea lor, China va lupta până la capăt!

News.ro acum 4 ore
Ministerul chinez al Comerţului afirmă că se „opune ferm” tarifelor suplimentare de 50% asupra importurilor chinezeşti ameninţate luni de preşedintele american Donald Trump, numind-o „o greşeală peste o greşeală”, relatează CNN. În cazul în care Sta

UPDATE-Trump anunţă că SUA se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump anunţă luni, primindu-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, că se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear şi evocă o reuniune ”la nivel foarte înalt” sâmbătă, relatează AFP. ”Ave

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 9 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Larry Fink (BlackRock): "Este posibil ca SUA să fie deja în recesiune"

News.ro acum 3 ore
Directorul general al BlackRock, Larry Fink, a declarat luni că mulţi lideri din mediul de afaceri cred că economia Statelor Unite se află deja într-o recesiune semnificativă, relatează Reuters. ”Majoritatea directorilor generali cu care vorbesc spu

Vremea

București
acum

mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-1°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-2°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°