Sute de români rămaşi fără slujbe aleg să supravieţuiască pe străzi sau să ceară ajutor adăposturilor pentru săraci. Numărul şomerilor în Spania a ajuns, la sfârşitul anului 2009, la aproape patru milioane de persoane. Cei mai afectaţi de recesiune sunt emigranţii.

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, compatrioţii noştri se bucură de avantajele statutului de cetăţean comunitar. Acest statut implică însă şi unele dezavantaje. Românii care trăiesc pe stradă, fără niciun ban în buzunar, nu se mai pot înscrie în programele de întoarcere voluntară în ţările de origine, prin care guvernul spaniol le plăteşte emigranţilor biletul până în ţara de origine. Foarte mulţi dintre ei însă nici n-ar apela la un asemenea program. Întoarcerea în România nu este o opţiune pe care o iau în calcul.

Eva Gyorfy (52 de ani), originară din Târgu Mureş, a venit în Spania, la Zaragoza, cu opt ani în urmă şi o perioadă bună de timp a avut un loc de muncă, o casă cu chirie şi posibilitatea de a-şi întreţine mezinul, Paul, în vârstă de 15 ani.

În România, Eva a lucrat ca asistent medical la secţia de chirurgie cardiovasculară a spitalului municipal. A decis să plece din ţară în Ungaria, când l-a născut pe Petru.

„După naşterea lui Petru, soţul a divorţat, iar fiica cea mare a plecat în Anglia", povesteşte Eva. Când băiatul a împlinit şapte ani, Eva l-a lăsat în grija bunicilor şi a plecat în Spania. A lucrat ca menajeră în diverse case din Zaragoza, iar în urmă cu cinci ani băiatul s-a dus acolo pentru a locui cu mama lui. A fost înscris la şcoală şi s-a integrat bine în viaţa din Spania.

„Am rămas fără casă şi bani"

Odată cu venirea crizei, Eva şi-a găsit tot mai greu de muncă, până când a rămas şomeră. „Am pierdut apartamentul închiriat, dar şi copilul, pe care autorităţile spaniole au constatat că nu-l mai pot îngriji, pentru că nu mai aveam casă