Mai mult de 5% dintre locuinţele băimărenilor sunt vopsite în culorile curcubeului. Reprezentanţii Primăriei spun că vor aplica amenzi substanţiale, dar deocamdată ridică neputicioşi din umeri.
În ultimii ani, în Baia Mare se fac izolări termice masive la blocurile de locuinţe. Ideea a fost importată din Occident, numai că băimărenii au adaptat-o după posibilităţile şi bugetul proprii. „Din cele aproximativ 1.000 de blocuri câte numără urbea, 5% sunt vopsite în culorile papagalului, fără nicio noimă", a declarat Istvan Ludescher, viceprimarul municipiului Baia Mare.
Izolările sunt făcute fără autorizaţie
După cum susţine viceprimarul Ludescher, în 99% dintre cazuri, locatarii nu au solicitat autorizaţie de construcţie pentru aceste lucrări. „Nu era necesar să facem acest lucru, pentru că nu am modificat nimic la construcţia în sine", a arătat Radu Ignătescu, preşedintele unei asociaţii de locatari de pe strada Barbu Delavrancea. Lăsaţi de capul lor, unii dintre locatarii blocurilor, au decis că-şi vor locuinţa vopsită într-o anumită culoare şi aşa au şi făcut. „Eu am vrut ca apartamentul meu să fie portocaliu, de ce să fie mov dacă nu-mi place?", a subliniat Mariana Bejan, proprietara unui apartament de pe strada George Coşbuc.
Primăria a încercat să reglmenteze problema culorilor
În urmă cu doi ani, în Consiliul Local Baia Mare a fost propusă o Hăotărâre, care nu a obţinut girul consilierilor pe motiv că nu se poate impune o culoare unică în oraş. „Ne-am împotmolit la codurile de culoare. Nu am ajuns la un consens, pentru că o culoare poate să aibă zeci de nuanţe", a spus Mircea Dolha, viceprimarul municipiului.
Vor urma amenzi
Potrivit legii, blocurile reabilitate ar trebui să respecte culoarea iniţială, sau măcar să fie vopsite într-o nuanţă similară. „Este foarte greu să faci rost de proi