” – Bună, cititori! Sunt Paul şi sufăr de opinită, melomanie cronică, păreroză, subiectivism acut, sindromul comentatului şi alte boli imaginabile. Am venit, ca şi voi, dacă nu să tratez aceste boli, măcar să le supravieţuiesc.”

– [cor] Buuuuună, Paul! Suntem x,y,z, membrii grupului “Părelnicii anonimi”, şi ne aflăm aici la terapie colectivă, ca şi tine. Ia loc şi scrie ce te doare, că asta facem cu toţii.

Am ajuns în acest cabinet de opiniatrie îndemnat îndeobşte de nevoia de umplere a cîtorva goluri din acest – altfel, minunat – spaţiu al dialogului public, juma’-de-Agora-altoită-cu-juma’-de-Poiana-lu’-Iocan, numit VoxPublica. Pornind de la această premisă, doresc să enunţ cîteva paradigme ale tematicilor care-şi aşteaptă, calm – fumînd ca un indian bătrîn din pipa lenii – abordarea în ziceri, spuse, cîntări şi vederi. Asta e cel mai uşor, pentru că lista e scurtă:

1) orice

2) nimic.

Vom avea terapii de şoc – pentru simptome recurente şi extrem de manifeste – vom avea dus cu zăhărel şi abordări mai suave ca genele beizadelelor momentului mioritic. Va fi explicit acolo unde guvernează implicitul, va fi pipăit numenul, acolo unde exultă fenomenul, va fi sinteză acolo unde tendinţa e doar analitică – şi peste tot va fi muzică. Sper să fie context – acolo unde opinentul are doar tendinte textuale perverse. Şi, că tot veni vorba de speranţă, opun acestui demers sisific avant-la-lettre speranţa deşartă a vindecării unora de convingeri. Acest cabinet de opiniatrie deţine un dicţionar al ideilor de-a gata şi al clişeelor perene, aşa că rog comentaroşii să nu le folosească. Cuvântul opinentului este foarte important, aşa că – doctorul mi-a spus-o de la intrarea în cabinet – toate crizele de părerită vor rămîne aici, cu excepţia celor agramate şi a celor licenţioase (doar suntem în agora, iar vox publica, potentissima, ce naiba! )

Spun