Vlad Stoicescu: „Reforma fundamentală ar trebui să înceapă în laboratoarele care au furnizat României preşedinţi, miniştri, primari, administratori”. Sursa: EVZ

Honorius Prigoană nu e decât un efect, un alt cuvânt aruncat pe tabla de scrabble, alături de toate celelalte formule pe care nu le veţi găsi în niciun dicţionar politic din lumea civilizată.

Nepotrivirea persiflantă a băltit regeşte în oaza politică a României ultimelor două decenii. Tranziţia a însemnat, înainte de toate, un joc de juxtapuneri odioase, pe o imensă tablă de scrabble a cărei suprafaţă s-a umplut de alăturări fără sens.

Primul dicţionar contrazis flagrant a fost cel al democraţiei. Au urmat, pe rând, vocabularele constituţionalismului, ale statului de drept, ale responsabilităţii şi ale bunului-simţ. Toate, arse fără regrete într-un exerciţiu de putere prost înţeles, prost aplicat şi niciodată sancţionat.

Ne-am obişnuit cu contraselecţia, am sintetizat-o în viscerele noastre, o respirăm zilnic prin porii unei societăţi bolnave căreia i se promite, cu frecvenţă şi nonşalanţă, reforma.

Modernizarea nu e însă copilul favorit al Bucureştiului. Acolo unde metri de autostradă se măsoară în ani, iar Epoca de Aur rămâne reperul fundamental în orice exerciţiu de inventariere a paşilor făcuţi înainte în ultimul secol, nici responsabilitatea sau decenţa politică nu se cuantifică decât aleatoriu. Prea puţin şi prea rar.

Perversitatea a crescut neîncetat în incubatorul politic al României recente, împlinind corpul unei creaturi pe care o vedem astăzi dând din mâini şi din picioare cu o vigoare aproape înfricoşătoare. Promisiunea primordială a lui 2010? Reforma statului prin vocea lui Honorius Prigoană, candidatul de sector cu ambiţii macro şi vocabular micro.

Exemplarul tipic al noii generaţii din vechea politică rom