Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PE SCURT

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

- Politic - nr. 453 / 6 Ianuarie, 2010 Nu avem bani pusi de-o parte Executivul nu detine resurse financiare care nu au fost facute publice, a declarat ieri premierul Emil Boc, care a mentionat ca dreptul parlamentarilor de a depune amendamente nu poate fi ingradit, insa orice modificare presupune transferarea unor fonduri dintr-o parte in alta, iar nu suplimentarea banilor. Boc a recunoscut ca dreptul parlamentarilor de a depune amendamente la legea bugetului de stat nu poate fi limitat, insa a completat ca o sa le transmita tuturor membrilor legislativului, indiferent din ce formatiune fac parte, ca "orice amendament acceptat inseamna luarea unor surse de bani dintr-o parte si transferarea lor in alta parte". Potrivit sefului Executivului, una dintre marile constrangeri ale bugetului de stat este deficitul de 5,9%, ce nu poate fi depasit daca Romania doreste sa intre in zona euro, in orizontul 2014-2015. Negocierile s-au terminat, problemele au ramas Reprezentantii Federatiilor Sindicatelor din Invatamant vor contesta la Avocatul Poporului prevederile OUG 114/2009, pe motiv ca actul normativ nu duce la cresterea calitatii procesului de invatamant, a declarat, ieri, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Aurel Cornea, dupa intalnirea sindicalistilor cu ministrul Educatiei, Daniel Funeriu. Potrivit lui Cornea, in timpul intalnirii, s-a stabilit derularea corecta a dialogului social, atat la nivelul ministerului, cat si al inspectoratelor scolare si al scolilor, si s-a decis ca toate problemele sa fie solutionate de comun acord cu sindicatele. Varful ascendent al gripei, in prima parte a lunii ianuarie Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, a declarat ieri ca, in prezent, se inregistreaza 5.870 de cazuri de imbolnaviri cu virusul A/H1N1, dintre care 120 confirmate in ultimele 24 de ore, si 66 de

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce semnificație au numele Cristian sau Cristina. Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun

Libertatea acum 10 ore
Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun. Dintre aceștia, cei mai mulți bărbați poartă numele de Cristian, 329.311, în timp ce la femei, cele mai multe sărbătorite au prenumele Cristina - 286.876.

HotNews vă urează Crăciun fericit!

HotNews acum 8 ore
​Echipa HotNews.ro vă urează un Crăciun fericit și sărbători frumoase alături de cei dragi!

O furtună puternică a făcut ravagii în Capitală. Un șofer a provocat un accident rutier evitând un copac rupt de vânt. Un copil a ajuns la spital după impact VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Autoritățile locale, împreună cu pompierii și Poliția, au intervenit în sectorul 1 al Bucureștiului, pe bulevardul Kiseleff, unde ploaia și vântul puternic au transformat drumul într-o adevărată pistă cu obstacole. Crengi și chiar trunchiuri de copa

Un mort şi 14 răniţi într-o lovitură rusă asupra oraşului Krivoi Rog

G4Media acum 9 ore
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski situat în centrul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, relatează agenția de știri AFP, citată de Ager

O femeie din Bacău a furat în Ajun de Crăciun un seif cu 400.000 de euro din casa părinților și apoi a dispărut

Libertatea acum 12 ore
Un incident a zguduit localitatea Horgești din județul Bacău în ajunul Crăciunului. O femeie este suspectată că a furat un seif cu 400.000 de euro din casa părinților săi, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN.

Sportiva olimpică Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, în condiții teribile

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
O veste cutremurătoare din Elveția a șocat lumea sportului. Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, după ce a fost prinsă într-o avalanșă, pe o pârtie de schi.

Argeş: Explozie într-un bloc cu garsoniere din Topoloveni / Intervin echipaje SMURD şi CBRN

News.ro acum 11 ore
O explozie, care însă nu a fost urmată de incendiu, a avut loc, în Ajunul Crăciunului, într-un bloc cu garsociere din oraşul Topoloveni, judeţul Argeş. ”Explozie neurmată de incendiu la un bloc de garsoniere din oraşul Topoloveni”, a transmis, marţi

Acțiune de salvare dificilă în Munții Maramureșului. Trei fugari ucraineni sunt blocați în nămeți de mai multe zile FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Trei ucraineni, fugiți din țara lor de frica războiului, s-au rătăcit în munții Maramureșului, iar salvamontiștii locali au pornit de urgență în căutarea lor. Cei trei bărbați au anunțat autoritățile române că sunt deja în hipotermie și nu mai au ni

Călătoria lui Moş Crăciun, monitorizată ca în fiecare an de armata americană, poate fi urmărită în timp real / Cum a pornit tradiția

HotNews acum 12 ore
Moş Crăciun, care marți va călători în întreaga lume pentru a împărţi daruri tuturor copiilor, şi-a luat zborul de la Polul Nord, fiind monitorizat în timp real de armata americană. Sania sa, trasă de nouă reni curajoşi, a survolat Marele Zid Chinez

Crăciun fericit! Mesaje și urări de Crăciun 2024 de trimis în această seară magică celor dragi

HotNews acum 13 ore
E timpul sărbătorii, e momentul să te gândești la cei dragi și să le trimiți cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Crăciun! Să aveți parte de un Crăciun fericit! Mesaje de Crăciun 2024 pentru prieteni Crăciun fericit! Fie ca ace

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

2°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

-0°/3°
vin.

-1°/2°
sâm.

-1°/4°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

3°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-1°/2°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

0°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

-1°/3°