Da, am fost ofiţer în SRI. În 2005, când mi-am dat demisia din instituţie, am ieşit cu gradul de locotenent. Atunci, Doru Buşcu, la care m-am prezentat la un interviu, mi-a acordat şansa de a lucra în presă, “în ciuda” trecutului meu SRI-stic. De atunci, toţi redactorii-şefi cu care am lucrat, ca şi colegii mei de la Cotidianul, au ştiut unde muncisem înainte şi nu au avut nicio problemă cu asta. S-au lămurit repede că sunt un jurnalist onest, aşa cum, anterior, fusesem un ofiţer onest. Colegii de la Coti îmi găsiseră şi o poreclă legată de fosta mea activitate, dar şi de modul în care ştiam să caut informaţie, de data aceasta în scop jurnalistic: “operativa”. Aşa că nu este nicio dezvăluire, pentru cei care au avut impresia că ar fi, trecutul meu de ofiţer SRI.

Nici acum nu mi se pare că cineva are de ce să se ruşineze pentru că lucrează într-un serviciu de informaţii, aşa cum au impresia unii comentatori furibunzi de la precedentul meu articol. În SRI, ca peste tot, sunt profesionişti de marcă, oameni de valoare, ca şi lichele. Asta e valabil peste tot. Sunt oameni care se ocupă de siguranţa naţională, de lupta anti-teroristă, şi sunt oameni care îşi urmăresc propriile interese, sau interesele politice. Mă bucur să spun că am lucrat cu cei din prima categorie, timp de cinci ani. Am avut superiori şi camarazi de care sunt mândră şi acum, şi de la care am învăţat multe. În special în domeniul limbii arabe, pentru că asta am lucrat, traducător de arabă, dar şi despre viaţă, în general.

Am fost recrutată în anul patru de facultate, în 2000, pentru că eram şefă de promoţie la Facultatea de Limba Arabă a Universităţii Bucureşti, de către cei de la direcţia personal a SRI. Mi s-a părut interesantă oferta, pentru că urma să lucrez în domeniul pentru care învăţasem o grămadă de vreme, limba arabă. Învăţământul nu mă atrăgea, predasem în timpul facultăţii şi