Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Primul mall din oraş, inaugurat în acest an

Publicat in Adevarul, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Centrul comercial cu o suprafaţă închiriabilă de 30.000 de metri pătraţi ar putea fi inaugurat în primăvara acestui an. Un cinema cu peste 1.000 de locuri, sala de fitness, un cazino şi opt piste de bowling sunt doar câteva dintre distracţiile de care vor avea parte craiovenii.

Dezvoltatorii care anunţaseră inaugurarea celor două mall-uri din Bănie în anul 2009 şi-au deblocat afacerile şi au făcut primele anunţuri privind inaugurarea centrelor comerciale. Immoeast, Trio Holding şi Delta, antreprenorii West Gate Center, situat la ieşirea din Craiova spre Timişoara, au stabilit termenul de inaugurare al mall-ului pentru luna aprilie. Potrivit unui anunţ postat pe site-ul companiei austriece Trio, imobilul va avea 30.000 metri pătraţi suprafaţă închiriabilă, fiind unul dintre cele mai mari centre comerciale din România.

Immoeast anunţase că va tăia panglica inaugurală încă din 2009, însă planurile dezvoltatorilor austrieci au fost dejucate de criza din domeniul imobiliar. Potrivit declaraţiilor făcute în luna octombrie 2007 de reprezentanţii Immoeast, 60% din spaţiile centrului comercial fuseseră închiriate, printre cei interesaţi numărându-se Media Galaxy şi Sprider Stores. Centrul comercial va avea un mega-cinema cu peste 1000 de locuri (10 săli), un cazino de 540 metri pătraţi, un centru de fitness, opt piste de bowling şi o zonă gastronomică de 5500 metri pătraţi.

Proiect de 100 milioane de euro

Valoarea totală a proiectului este de 100 milioane euro, dezvoltatorii cheltuind până în prezent pentru ridicarea mall-ului de lângă magazinul Pic 60 milioane euro.

Cel de-al doilea mall început în Bănie, aflat deocamdată la nivel de fundaţie, este şi el în planurile Sonae Sierra. Ingo Nissen, Country Representative and Development Manager pentru România, a declarat pentru „Adevărul de Seară că în prezent dezvoltatorul face eforturi pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 24 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 36 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 57 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 48 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°