Managerii marilor companii de asigurari de pe piata locala mizeaza pe o revenire a economiei in 2010, ceea ce le-ar aduce un an mai bun decat cel care tocmai s-a incheiat, dar considera ca in continuare afacerile le sunt amenintate de o posibila crestere a cursului si de inmultirea numarului de someri.
Date provizorii cu privire la evolutia pietei asigurarilor in 2009 nu sunt inca disponibile, dar cel mai probabil va fi vorba de o stagnare, in conditiile in care asigurarile generale au urcat cu cateva procente, iar asigurarile de viata, care au o pondere mai redusa in totalul pietei, au scazut cu 10%.
"Daca vom avea crestere economica, va creste si piata asigurarilor, probabil cu maximum 5%. Noi ne-am facut un buget moderat, ne-am propus o crestere de sub 10% a primelor brute subscrise, nu ne-am aruncat la cresteri de doua cifre", afirma Mihai Tecau, directorul general al BCR Asigurari, una dintre cele mai mari companii din piata asigurarilor generale. In 2009, spune Tecau, compania a inregistrat o crestere in lei a subscrierilor de circa 11% (ceea ce ar insemna prime de aproximativ 605 mil. lei), dar calculata in euro evolutia a fost negativa, din cauza deprecierii monedei nationale.
Asiguratorii spera la o revenire a creditarii bancare si a finantarilor acordate de companiile de leasing, care pana in 2008 le aduceau un volum semnificativ de polite, in conditiile in care la creditele ipotecare clientii trebuie sa cumpere polite pentru locuinte, iar la masinile vandute in leasing asigurarea Casco este obligatorie.
"Astept sa se termine criza si sa inceapa relansarea economiei, ma astept ca dupa primul semestru sa vedem niste semnale pozitive. Dezghetarea creditarii si a leasingului ar ajuta mult la dezvoltarea pietei asigurarilor", explica Radu Mustatea, directorul general al Astra, a treia companie din piata asigurarilor. El spune ca in 2010