Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Cristea ar pleca unde vede cu ochii » "Vreau la Mister Dan!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 6 ianuarie 2010 · ·

"Prinţul" a fost propus la Kuban şi spune că şi-ar dori să fie antrenat de Petrescu, pe care îl consideră unul dintre cei mai buni tehnicieni români

Adrian Cristea s-a întors în Bucureşti din vacanţa petrecută la Iaşi şi aşteaptă un semn de la echipele care s-au interesat de el în ultima perioadă. Aris Salonic, locul 6 în Grecia, a transmis că şi-l doreşte pe mijlocaşul de 26 de ani, dar împrumut pînă în vară cu opţiune de cumpărare, în timp ce Dinamo vrea un milion de euro acum!

Fraţii Victor şi Ioan Becali l-au propus pe "Prinţ" şi la Kuban Krasnodar, liga secundă din Rusia. Negocierile sînt anevoioase pentru că ruşii invocă aceeaşi problemă: suma prea mare de transfer.

Cristea ar fi încîntat să ajungă în liga a doua rusească! "M-aş duce acolo, de ce nu? Îmi place de Dan Petrescu, e unul dintre cei mai buni tehnicieni români, mi-ar plăcea foarte mult să lucrez cu Mister. Deocamdată aştept şi eu să văd care va fi viitorul meu, sper să se rezolve ceva pînă la urmă!", a zis dinamovistul.

Foaia de transfer oferită de club, de un milion de euro, expiră pe 9 ianuarie, dar surse din club susţin că roş-albii vor fi disponibili la negocieri şi după această dată, întrucît au nevoie de bani.

"Am avut ofertă din Arabia. M-aş fi dus, dar nu s-a mai concretizat. Singurul campionat unde nu cred că m-aş duce este cel chinez. E prea departe, mi-ar fi destul de dificil"

Adrian Cristea, mijlocaş Dinamo

"Prinţul" a fost propus la Kuban şi spune că şi-ar dori să fie antrenat de Petrescu, pe care îl consideră unul dintre cei mai buni tehnicieni români

Adrian Cristea s-a întors în Bucureşti din vacanţa petrecută la Iaşi şi aşteaptă un semn de la echipele care s-au interesat de el în ultima perioadă. Aris Salonic, locul 6 în Grecia, a transmis că şi-l doreşte pe mijlocaşul de 26 de ani, dar împrumut pînă în vară

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, după desecretizarea documentelor CSAT: Putea să se întâmple mai devreme / Ce spune despre „metoda de lucru” din campania lui Călin Georgescu

HotNews acum 26 minute
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, atrage atenţia, după desecretizarea documentelor prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind campania pe TikTok a lui Călin Georgescu, că acelaşi mod de operare l-a avut

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 38 minute
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 6 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 4 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 3 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Elena Lasconi, după desecretizarea datelor prezentate în CSAT privind campania lui Georgescu: Aceasta a fost metoda de lucru a Rusiei înainte de a intra cu trupe pe teritoriul Ucrainei/ Putea să se întâmple mai devreme un pic, nu cred că au aflat doar acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, atrage atenţia, după desecretizarea documentelor prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind campania pe TikTok a lui Călin Georgescu, că acelaşi mod de operare l-a avut

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - MAI: Printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan, iar un lider interlop a susţinut financiar campania lui Georgescu prin intermediul acestei platforme

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, în raportul prezentat CSAT privind primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan. De asemenea, un lider i

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 4 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

2°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°