Săptămâna trecută, spuneam că 2009 a fost un an al realităţii trucate. Această caracteristică tinde să se menţină din anumite puncte de vedere şi în anul în care am intrat. Pentru că, în lipsa unei schimbări de substanţă, practicile politice dintr-o ţară se perpetuează, iar "cumpăna dintre ani" nu e decât un marcaj simbolic, o bornă incapabilă prin ea însăşi să aducă noul său "mai binele" dorit.
În spaţiul restrâns al acestui comentariu, vreau să scot în lumină doar două dintre fenomenele care pot apărea în 2010 în acest spaţiu al realităţii trucate.
Primul se referă chiar la partidul din care fac parte. Aţi observat că în aceste săptămâni se repetă aproape identic un scenariu şi un discurs din 2005? "PSD trebuie reformat!" Există voci care ridică din ce în ce mai incisiv această temă. Nu voci care au votat sau vor vota vreodată stânga. Din motive politice, financiare sau aviatice. Oricum, după enunţul în sine al nevoii de "reformă", nu mai urmează decât o listă de nume ce ar trebui să plece din zona de leadership a partidului. Şi cam atât.
Reforma unui partid, în opinia mea, este un proces continuu de schimbare în pas cu vremea. În nici un caz de răfuială cu adversarii din propriul partid, pe false temeiuri de imagine din privirea şăgalnică a Alinei Mungiu-Pippidi. Ea, reforma, presupune aduceri la zi doctrinare, modificări structural-statutare sau în zona comunicării cu publicul-ţintă. Şi, mereu, reforma are la bază o realitate socio-politică de la care pleacă şi care o impune. De pildă, schimbări social-semnificative în zona electoratului tradiţional sau reducerea, la fel de semnificativă, a intenţiei de vot pentru acel partid.
Un rezultat mai puţin bun la o anumită rundă de alegeri reprezintă o realitate care poate genera măsuri disciplinar-organizatorice la un nivel sau altul. Dar reforma partidului? Mai spre dreapta?
