Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalele se vor putea comasa, potrivit unui proiect legislativ

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

* comasarea ar urma să se facă pe criterii teritoriale şi în funcţie de distanţă, precum şi ţinând cont de specificul serviciilor de sănătate acordate * ministrul Sănătăţii a anunţat că va fi creat cadrul legislativ pentru implementarea managementului corporatist * 3-4 spitale vor putea fi conduse de către un manager sau de o firmă de management specializată

Ministerul Sănătăţii va crea cadrul legislativ necesar pentru implementarea şi în sistemul sanitar a managementului corporatist, a anunţat ministrul Attila Cseke. Astfel, 3-4 spitale vor putea fi conduse de către un manager sau de o firmă de management specializată.

Pe de altă parte, spitalele se vor putea grupa prin comasare, în scopul utilizării eficiente a resurselor materiale şi umane, pentru acordarea unor servicii medicale de calitate, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, aflat în dezbatere publică până pe 29 ianuarie. Comasarea ar urma să se facă pe criterii teritoriale şi în funcţie de distanţă, precum şi în funcţie de specificul serviciilor de sănătate acordate, se mai arată în proiectul de OU ce vizează modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii. "În funcţie de competenţe, spitalele pot fi clasificate pe categorii. Criteriile în funcţie de care se face clasificarea se aprobă prin ordin al ministrului Sănătăţii. Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice al căror management a fost transferat, potrivit legii, către autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă prin hotărâre a Consiliului General al Muncipiului Bucureşti, respectiv a consiliilor locale, la propunerea managerului, cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii", se precizează în acelaşi proiect. Managerul, persoană fizică sau juridică, ar urma să încheie

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”, a murit înecat în Costa Rica la 54 de ani

Mediafax acum 58 minute
Tragedia s-a petrecut în apropiere de Cocles, o plajă din provincia Limon, Costa Rica. Poliția din Costa Rica a confirmat pentru ABC News că actorul de la Hollywood a fost prins de un curent oceanic puternic, iar cauza oficială a decesului a fost as

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 45 minute
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum o ora
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 2 ore
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°