Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe ce au dat românii bani de Sărbători

Publicat in Adevarul, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Pe lângă produse alimentare, dulciuri şi fructe, românii au cumpărat electronice, cărţi, haine, jucării şi produse cosmetice. Achiziţiile pentru Sărbătorile de iarnă au început în urmă cu două luni, însă vârful vânzărilor a fost înregistrat, ca în fiecare an, în preajma Crăciunului.

Românii nu au renunţat la a-şi încărca masa de Crăciun cu produse tradiţionale, considerând că sărbătoarea este unică în an şi merită toată cheltuiala. Într-o familie cu venituri medii, cum este cea a lui Traian Petre (32 de ani) - în care fiecare membru câştigă aproximativ 1.400 de lei -, cumpărăturile din această perioadă au fost oarecum la acelaşi nivel faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, mai ales în privinţa alimentelor.

„Nu a existat o diferenţă foarte mare faţă de anul trecut la produsele cumpărate. Nu prea ai de unde să tai pentru economii, mai ales dacă ţii la un Crăciun tradiţional", spune Traian Petre. Bărbatul susţine că s-a săturat să audă de criză în fiecare zi şi a preferat ca „măcar Crăciunul să scape de apăsarea asta".

Aşadar, produsele din carne, fructele şi legumele au rămas pe listă, acolo unde se găseau şi în urmă cu un an, chiar şi fără cantităţi modificate. În schimb, faţă de Sărbătorile din 2008, reducerile considerabile au vizat dulciurile, pe care de data asta le-a gătit soţia în casă, „astfel încât nici să nu renunţăm, nici să cheltuim prea mult".

Mai puţine decoraţiuni

Aşa cum au arătat şi studiile recente, pentru Crăciunul din 2009 şi pentru Revelion, românii au renunţat în totalitate la unele produse pe care anul trecut le-au trecut fără rezerve în coşul de cumpărături.

„Ce nu a fost esenţial a picat de pe listă, cum ar fi decoraţiunile de Crăciun. Anul acesta am decis să nu mai schimbăm decoraţiunile şi să rămânem cu cele pe care le avem. De asemenea, nu am mai cumpărat brad şi am rămas la cel artificial", mai spune bă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 4 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°