Vestea era, într-adevăr, prea importantă ca preşedintele să nu-l deranjeze (telefonic) imediat pe Geoană, la Consiliul Naţional, tocmai când cuvânta Diaconescu, reclamând afrontul adus într-un document ce spunea despre el că se „gudură” pe lângă Băsescu.

România a fost invitată să facă parte din structura scutului antirachetă! A venit special la Bucureşti un subsecretar de stat american, iar Traian Băsescu a tratat subiectul ca pe unul de maximă importanţă, convocând pe loc CSAT-ul. Cu o rapiditate exceptională, forul suprem de apărare a acceptat invitaţia cu bucurie, urmând ca paşii legislativi următori să pună în operă acest proiect.

Ce se desprinde din acest „break news”?

În primul rând: este primul semnal pe care administraţia Obama îl dă vizavi de România. Până acum, vreme de un an, nu am existat pentru partenerul nostru strategic din Irak şi Afganistan.

În al doilea rând: oferta care ni se face este una refuzată – parţial – şi de polonezi şi de cehi.

În al treilea rând: intrarea în acest program nu presupune că vom primi totul de-a gata. Pentru securitatea pe care ne-o oferă scutul va trebui să pătim. Costurile pentru amplasamente şi pentru compatibilizarea sistemelor se vor ridica, se zice, la vreo 2-300 de milioane de dolari. Pe care va trebui să-i scoatem din buzunarul bugetului în umătorii 3-4 ani.

În al patrulea rând: prezenţa scutului pe teritoriul nostru ne transformă, automat, într-o ţintă. Nu pentru ruşi – pentru că Băsescu ne-a asigurat că nu de ei ne e teamă – ci pentru alţi deţinători de rachete, care până acum ne-au ignorat.

În al cincilea rând: instalarea scutului ne va crea, cu siguranţă, probleme în relaţia bilaterală cu ruşii, care nu vor rata prilejul să acuze o atitudine neprietenoasă, decurgând direct din atitudini şi declaraţii la vârf făcute în ultim