România, Rusia, Serbia şi Ungaria vor continua să reducă dobânda cheie în 2010, în condiţiile în care inflaţia rămâne una dintre probleme esenţiale, anunţă un raport al UniCredit SpA, citat de Bloomberg.
Cea de-a doua ţară ca nivel al sărăciei din Uniunea Europeană, România va reduce, cel mai probabil, rata dobânzii cheie cu un procent până la finalul lui 2010, la 6,5%, după ce zilele trecute a decis o diminuare a acesteia cu 0,5%, se arată într-un studiu realizat de economistul Dmitry Gourov de la UniCredit şi citat de Bloomberg.
Analiştii financiari se aşteaptă ca Serbia să coboare rata dânzii cheie la 7,5% de la 9,5% până la finalul lui 2010, în timp ce Ungaria ar putea decide o reajustare cu 0,75% în minus.
2010 va aduce, cel mai probabil, şi o coborâre cu un procent a dobânzii cheie, de la 6% la 5%. Cele patru state au cel mai ridicat nivel al dobânzii cheie din întreaga Europă.
Gourov arată că specialiştii de la Banca Naţională a României se arată optimişti privind ţinta de inflaţie din acest an. Raportul Unicredit vorbeşte şi despre întărirea leului în raport cu moneda europeană.
BNR a coborât marţi dobânda cheie cu 0,5 puncte procentuale, la 7,5%, nivel ce nu a mai fost atins de la începutul lui 2008