Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgoviştenii au mers în număr mare la Mitropolie pentru aghiazmă

Publicat in Adevarul, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Sute de targovisteni au mers, astăzi, la biserică pentru a participa la slujba de Bobotează. Sfinţirea apelor este considerată cea mai importantă tradiţie creştină, motiv pentru care astăzi s-a făcut Aghiazma Mare.

Mai citiţi:

Peste 1.600 de litri de apă sfinţită îi aşteaptă pe credincioşi la Catedrala Mitrolopitană din Timişoara

Braşov: Înghesuială pentru un strop de agheasmă

Credincioşii au venit, încă de la primele ore ale dimineţii, la biserică să ia apa sfinţită pentru a fi feriţi de boli şi farmece tot anul. La Mitropolie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Nifon, mitropolitul Târgoviştei. După slujbă credincioşii au mers cu nerăbdare la butoaie pentru a-şi umple vasele speciale puse la dispoziţie de biserică. Pentru această zi au fost umplute 11 butoie, un total de 200 de litri de apă, apă adusă de la cişmea. „Sărbătoarea de astăzi este una dintre cele mai importante evenimente creştine, aceasta este ziua în care se sărbătoareşte botezul pruncului Iisus, fiul lui Dumnezeu. În localităţile aşezate în apropierea râurilor, preotul, care oficiază slujba, aruncă o cruce de lemn în apă. Se spune că cel care o va aduce înapoi va avea noroc tot anul”, a explicat Georgeta, o femei din Târgovişte.

La slujbă au venit bătrâni din afara oraşului, credincioşi care au mers zeci de kilomentri pentru a asculta slujba oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Nifon, mitropolitul Târgoviştei. „Am venit din Malu cu Flori, de la 38 de kilometri pentru a putea lua apă sfinţită de mitropolitul Târgoviştei. În fieacare an iau două sticle de aghiazmă şi mă simt mai curată sufleteşte. Dimineaţa înainte de masă beau puţină apă sfinţită şi îmi încep trebuirile prin curte. Ne fereşte de rele şi de farmece”, spune bătrâna Maria.

Sărbătoarea de astăzi este dedicată în principal purificării naturii, mai ales a apelor de forţele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#Alegeriprezidențiale Peste 40 % prezența la vot, în județul Constanța, la orele 18.00

Ziua Constanta acum 34 minute
Prezența la vot la ora 18.00, în județul Constanța este de 43, 38%, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit ROAEP, sunt înscriși pe liste permanente - 612.895 de alegători, au votat 238.460 de alegători pe listele permanente și

Referendumul convocat de Nicușor Dan a fost validat: Prezența la urne a depășit pragul de 30%

Capital acum 48 minute
Bucureștenii au votat, iar referendumul convocat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a atins pragul necesar pentru validare. Peste 31% dintre bucureşteni au votat duminică, până la ora 17.20.

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 2 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Alegeri prezidențiale 2024. Cristian Popescu Piedone, amendat de Poliție după ce a sunat la 112

HotNews acum 30 minute
Cristian Popescu Piedone, candidat PSD Giurgiu la Senat, a fost amendat de polițiști cu 2.000 de lei după ce a sunat la 112 și a anunțat că la o secţie de votare din judeţ ser permite intrarea a câte două persoane în cabina de vot, iar acest lucru n

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 3 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 9 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună

Mediafax acum 28 minute
Rocă spaţială inofensivă se va îndepărta de Pământ luni, învinsă de forţa gravitaţională mai puternică a soarelui, dar se va apropia din nou pentru o scurtă vizită în luna ianuarie. NASA va folosi o antenă radar pentru a observa în ianuarie asteroid

Dosar penal la alegerile prezidențiale la Cluj. S-a votat cu urna mobilă fără prezența Poliției

NapocaNews acum o ora
La ivelul Centrului de Comunicare Județean Cluj, nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral al alegerilor prezidențiale. De la începerea procesului de votare au fost sesizate 2 posibile incidente electorale, care, ul

Până la 16.00, doar 500.000 de tineri au votat: „Nu se simt reprezentați”

Libertatea acum o ora
Din cei peste un milion de tineri până în 25 de ani care pot vota pentru prima dată la alegerile prezidențiale 2024, doar 500.000 și-au exercitat dreptul la vot. Faptul că unii dintre ei nu se simt reprezentați de politicieni este unul dintre motive

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°