Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Elevii au rămas fără lapte şi corn

Publicat in Adevarul, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Judeţul Constanţa este singurul din ţară unde copiii nu vor mai primi laptele şi cornul prin programul naţional.72.688 de şcolari şi preşcolari îşi vor aduce pacheţel de acasă.

Firma SC Dobre şi Fiii SRL, cea care se ocupa cu distribuirea produselor incluse în programul „Cornul şi laptele“, a sistat începând de ieri, 5 ianuarie, repartizarea lor în judeţul Constanţa. Societatea a câştigat licitaţia la nivel judeţean în urmă cu trei luni.

În urmă cu câteva zile, SC Dobre şi Fiii SRL a anunţat Prefectura Constanţa că nu mai dispune de fonduri pentru continuarea programului naţional întrucât nu a mai primit niciun ban din partea statului de două luni, debitul înregistrat fiind la ora actuală de peste 3,8 milioane de lei.

Cu toate acestea, ei au furnizat în continuarea produsele către copii, dar acum au decis să sisteze producţia până la recuperarea datoriilor acumulate.

Reprezentantul firmei, Mircea Dobre, a declarat că furnizorii de lapte au sistat producţia, unul dintre ei intrând chiar în insolvenţă din cauza datoriilor acumulate. „Nu s-au hotărât încă să reia furnizarea produselor. Vor mai întâi să vadă dacă le intră banii în cont sau nu.“

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Elena Buhaev, a declarat că datoriile către SC Dobre şi Fiii s-au adunat de la finele anului, când laptele şi cornul nu au fost virate zilnic în teritoriu.

„În niciun judeţ din ţară nu s-a mai sistat livrarea acestor produse, pentru că este un program naţional şi nu se poate face aşa ceva. Este adevărat că Guvernul a întârziat un pic cu plata către firma Dobre şi Fiii, însă ei s-au agitat prea tare. Nu trebuie să sufere copiii din cauza lor. Prea s-au grăbit să ia decizii“, a completat ea.

Secretara Şcolii Ostrov, Mariana Poţa, a declarat că 471 de elevi primesc laptele şi cornul, 138 dintre ei fiind înscrişi la şcoala din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 3 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 5 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°