În România se trăieşte prost. De fapt se trăieşte cel mai prost din toate statele Uniunii Europene. Până şi vecinii noştri de la sud se pare că o duc mai bine decât noi, potrivit unui top realizat de revista International Living.
În urma noastră se află doar moldovenii. România s-a clasat pe poziţia 53, iar Republica Moldova pe locul 55, cu toate că ambele state au obţinut acelaşi număr de puncte, împreună cu Insulele Cayman şi Insula Dominica.
Clasamentul pentru anul 2010 are în vedere 194 de ţări şi a fost efectuat pornind de la următoarele criterii: costul vieţii, timp liber şi cultură, economie, mediu, nivel de libertate, sănătate, infrastructură, riscuri şi securitate, climat.
Potrivit indexului românii stau bine la capitolele timpul liber, cultura, mediu, nivelul de libertate şi riscuri şi securitate şi are serioase probleme la infrastrutură şi economie.
Raportat la gradul de siguranţă al cetăţeanului, România se află la egalitate cu Botswana, Egipt, Mexic, fiind depăşită de vecina Bulgaria, unde asasinatele în plină stradă sunt ceva la ordinea zilei.
Economia României, mai slabă decât ce din Bhutan sau Trinidad Tobago
Membră a Uniunii Europene, România are o economie mai slabă decât cea a unor ţări precum Bhutan sau Trinidad Tobago.
Nici la sănătate românii nu stau mai bine, aflându-se undeva pe la mijlocul clasamentului, la egalitate de puncte cu Guatemala şi în spatele Bulgariei.
Reuşim să-i egelăm pe bulgari doar în ceea ce priveşte nivelul de libertate al cetăţenilor.
Cel mai bine trăiesc, potrivit Indexului Calităţii Vieţii, francezii. De fapt, Ţara Cocoşul Galic s-a cocoţat pe primul loc în top pentru a cincea oară consecutiv. Locul secund este ocupat de Australia.Franţa şi Australia sunt urmate în fruntea clasamentului de Elveţia, Germania, Noua Zeelandă, L