Banca Naţională a României a decis în prima şedinţă de politică monetară din 2010 să reducă dobânda de la 8% la 7,5%, şi să menţină ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei la 15% şi în valută la 25%.
Decizia luată de BNR a surprins piaţa, mai ales că mulţi analişti considerau că banca centrală va mai aştepta o lună sau două până va lua o asemenea hotărâre. Practic, BNR a ales să parieze pe creditare în detrimentul inflaţiei. Analiştii consideră că decizia BNR va duce şi la creşterea inflaţiei în luna ianuarie.
Însă mesajul transmis de banca centrală este foarte puternic: BNR vrea să stimuleze creditarea în lei şi să împingă băncile comerciale să acorde împrumuturi firmelor şi populaţiei. În plus, măsura poate conduce şi la stimularea consumului, mai ales că proiectul de buget prevede o creştere cu 3% a consumului, în condiţiile în care, anul trecut, consumul a scăzut cu 12%. Pe de altă parte, moneda naţională s-a apreciat ca urmare a deciziei băncii centrale.
Cursul leu/euro a fost cotat de BNR la 4,2077 lei/euro, în scădere cu 1,88 bani faţă de cursul de referinţă anunţat luni. Consiliul de Administraţie al băncii centrale are programată a doua şedinţă de politică monetară din acest an la 3 februarie, când va analiza şi raportul trimestrial asupra inflaţiei. Banca Naţională a României a decis în prima şedinţă de politică monetară din 2010 să reducă dobânda de la 8% la 7,5%, şi să menţină ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei la 15% şi în valută la 25%.
Decizia luată de BNR a surprins piaţa, mai ales că mulţi analişti considerau că banca centrală va mai aştepta o lună sau două până va lua o asemenea hotărâre. Practic, BNR a ales să parieze pe creditare în detrimentul inflaţiei. Analiştii consideră că decizia BNR va duce şi la creşterea inflaţiei în luna ianua