În ciuda faptului că 2010 se preconizează a fi anul în care efectele crizei economice se vor face cel mai mult simţite, municipalitatea craioveană reuşeşte să facă rost de bani pentru a duce la bun sfârşit investiţiile stabilite printre care nelipsitele fântâni arteziene. Sursa: Mediafax După ce a adus în România moda „artezienelor”, primarul Antonie Solomon a alocat şi în acest an peste 8 milioane de lei pentru „fântâni dinamice şi pietonale”. De departe cele mai mari investiţii din acest an se vor face din bani europeni şi reprezintă realizarea unui pasaj subteran şi a unei pasarele în centrul Craiovei.
„Mecena” din Oltenia
Printre lucrările atacate în noul an, primăria a inclus reabilitări de parcuri, canalizări şi alimentări cu apă, dar şi obişnuitele megaoperaţiuni de asfaltare. Pentru anul 2010, municipalitatea îşi mai propune să aloce 50.000 de lei pentru studiul de fezabilitate al reţelelor de utilităţi pentru bazinul de înot olimpic ce urmează să fie construit în Lunca Jiului.
Peste 8 milioane de lei sunt rezervate şi an acest an „fântânilor arteziene dinamice şi pietonale din municipiul Craiova”. Cele trei fântâni pregătite pentru 2010 vor fi ridicare una în Parcul „Nicolae Romanescu”, una în cartierul Rovine şi una la intersecţia bulevardului 1 Mai cu strada Marin Sorescu.
Primarul Solomon s-a gândit şi la partea culturală a Craiovei aşa că cel puţin 2,2 milioane de lei vor fi alocate pentru reabilitarea şi modernizare Teatrului de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”. Tot în acest cartier vor începe lucrările pentru amenajarea unei parcări subterane, în valoare de 3,7 milioane, prima de acest gen din Bănie.
Operaţiunea „asfaltăm tot”
Pe lângă investiţiile din fonduri proprii, municipalitatea şi-au făcut planuri mari pentru banii care le revin din fonduri europene. Printre p