Pe parcursul timpului, maestrul a strâns, în peste şase milioane de fişe cu informaţii, o arhivă documentară unică în cultura română, iar o parte dintre cercetările sale s-au îndreptat şi spre urmaşii celebrilor lăutari de altădată.

„În cufere vechi, sub tot felul de lucruri şi haine, aceşti oameni păstrau, ca pe nişte comori nepreţuite, amintiri de la marii lor înaintaşi. Ca de exemplu, imagini cu celebrul George Ochialbi, care a fost faimos la Sankt Petersburg, unde însăşi Ţarina Rusiei se fotografia alături de genialul lăutar“, spune pasionatul muzicolog.

De la cîrciumi, la marile restaurante

În cartea „Bucureşti, citadela seculară a lăutarilor români“, apărută la sfârşitul lui 2009, muzicologul Viorel Cosma îi prezintă pe talentaţii muzicanţi care au uimit lumea cu cântecele lor.

Maestrul Cosma arată că, timp de secole, muzica lăutărească a făcut faima Bucureştiului, unde, o zicală spunea „“Ţara moare de tătari/ Şi baba joacă cu lăutari“.

De la cârciumi şi cârciumioare, până la marile restaurante, precum Capşa sau Cercul Militar, lăutarii erau o prezenţă obişnuită, iar chefurile cu lăutari erau de un pitoresc aparte.

„La Şosea era o cârciumă care se numea «La Bufet», unde, un bogătaş îşi făcuse obiceiul să vină, cu trăsura, pe la miezul nopţii, şi să-i ia pe lăutari pentru a-i duce la via lui. Acolo îi cocoţa, cu ţambal, violoncel, contrabas într-un stejar şi-i punea să cânte. La final, rupea în două o bancnotă, le dădea o jumătate şi le promitea cealaltă jumătate la petrecerea următoare. Bieţii muzicanţi veneau încă o dată să cânte în stejar pentru a căpăta şi cealaltă jumătate de bancnotă“, povesteşte Viorel Cosma.

Un proiect turistic pentru Bucureşti

Printre multele documente de colecţie pe care le deţine maestrul Viorel Cosma se află şi o invitaţie la restaurantul Luzana, din