* posturile didactice se vor reduce cu aproximativ 12%, ca urmare a măsurilor ce vor fi luate de Guvern * directorii vor trece din nou la catedră * profesorii cu peste 25 de ani vechime vor avea cel puţin 18 ore pe săptămână în normă
* clasele vor avea cel puţin 25 de elevi în mediul urban * toate aceste măsuri vor duce la dispariţia a 11.200 de norme didactice * peste acestea, în preuniversitar, ca să ajungă bugetul preconizat pentru 2010, la nivel naţional mai trebuie reduse încă 3.800 de norme * la Brăila, problema se pune pentru 406 posturi * în 2010, profesorii nu vor mai primi nici cei 100 de euro pentru materiale didactice
Brăila va avea cu 406 posturi didactice mai puţin, adică personalul de predare se va micşora cu 12%. Această măsură a fost luată de Guvern ca urmare a micşorării sumelor alocate de la buget pentru învăţământ. La nivel naţional se reduc 15.000 de posturi, iar Brăilei îi revin 406. Liderul de sindicat Valeriu Partene a precizat că situaţia este foarte gravă. "Pentru Brăila numărul de posturi ce trebuie redus este 406. Dacă se raportează această cifră la numărul total de angajaţi din învăţământul preuniversitar avem o reducere de 7,56%, însă aceste posturi sunt numai didactice. Dacă raportăm această cifră la numărul de personal didactic, ajungem la o reducere de 12%, iar situaţia este foarte gravă. Am fost la negocierile cu ministrul Funeriu, dar deocamdată nu s-a hotărât nimic, nici nu au fost practic negocieri. FEN a fost singura federaţie care s-a declarat de acord cu măsurile preconizate şi a spus că într-o săptămână va face şi o simulare a aplicării acestor măsuri, iar pe 12 ianuarie, când ne vom întâlni din nou, va veni cu rezultate. Este greu de înţeles această atitudine şi chiar vrem să vedem ce simulări pot face ei în numai o săptămână", a spus liderul Sindicatului Învăţământ Brăila, Valeriu Partene.
Pentru realizarea a