Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mourinho: Ca jucator poate fi inlocuit, dar ca om exista un singur Chivu

Publicat in Romania Libera, joi 7 ianuarie 2010 ·

Tehnicianul echipei Inter Milano, Jose Mourinho, a declarat ca internationalul roman Cristian Chivu, care s-a accidentat la cap, miercuri, poate fi inlocuit ca jucator, dar ca om este unic, informeaza cotidianul La Repubblica, citat de Mediafax.

Mourinho considera ca situatia lui Chivu este total diferita de cea a portarului echipei Chelsea, Petr Cech, dupa accidentarea suferita in octombrie 2006. "L-am vazut pe Cech mort. A fost scos mort de pe stadion, iar situatia sa a fost total diferita. Ieri (n.r. - miercuri) am vorbit cu Cristian, dupa operatie. Cu Cech nu putusem sa vorbesc o saptamana. Insa o fractura craniana nu este ceva usor, mai ales pentru un fundas, care nu poate sa foloseasca o casca, la fel ca Cech. Cel mai important este ca se simte bine si ca a avut o noapte linistita. Astazi se simte destul de bine. In primul rand conteaza omul, apoi jucatorul. Ca jucator poate fi inlocuit, dar ca om exista un singur Chivu", a spus Mourinho.

Presedintele clubului Inter Milano, Massimo Moratti, a declarat ca spera ca internationalul roman sa se refaca rapid. "Din fericire, vestile in privinta lui Chivu sunt bune. Jucatorul se simte mai bine", a afirmat Moratti.

Cristian Chivu s-a accidentat la cap in meciul cu Chievo, disputat miercuri, la un duel cu fotbalistul Sergio Pellissier. Internationalul roman a fost scos de pe teren pe targa si a fost inlocuit de Marco Materazzi, romanul fiind transportat cu ambulanta la spitalul din Verona. El a fost supus unei interventii chirurgicale reusite, ce a durat aproximativ doua ore, pentru indepartarea unui hematom si pentru refacerea unei fracturi din zona parietala dreapta. Chivu a depasit fara probleme noaptea de miercuri spre joi. Tehnicianul echipei Inter Milano, Jose Mourinho, a declarat ca internationalul roman Cristian Chivu, care s-a accidentat la cap, miercuri, poate fi inlocuit ca ju

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum o ora
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 47 minute
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 47 minute
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 3 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum o ora
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°