Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Mergem înainte, dar cu gândul spre casă"

Publicat in Adevarul, joi 7 ianuarie 2010 ·

Sebastian Burduja este preşedintele Ligii Studenţilor Români în Străinătate. În prezent el este masterand la Universitatea Harvard. Ziarul „Adevărul" a publicat un interviu cu el în suplimentul de masterat din 4 septembrie 2008.

Iată interviul aşa cum a apărut el atunci.

Carte de vizită

După patru ani petrecuţi la Stanford University, Sebastian Burduja, de 23 de ani, a obţinut titlul de Bachelor of Arts with Honors in Political Sciences şi, pentru următorii trei ani, se mută la Harvard, pe coasta de est, pentru un program de excepţie, care presupune completarea a două mastere simultan: MBA la Harvard Business School şi Master in Public Policy la Harvard Kennedy School of Government. Sebastian vine de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul" din Bucureşti şi şi-a dorit foarte mult să studieze la o şcoală de top din Statele Unite ale Americii. În anii petrecuţi la Stanford, a fost asistent de cercetare, a lucrat la Stanford Ad Agency - organizaţie care se ocupă cu tot ce înseamnă materiale publicitare în campus, în ultimul an a fost Student Leader pentru „Stanford in Washington", a lucrat cu profesorul Larry Diamond, „unul dintre cei mai mari analişti politici din lume", la ultima sa carte, „The Spirit of Democracy". În iulie 2008, Sebastian a pus bazele Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), care-şi prpune, printre altele, să-i atragă înapoi în ţară pe tinerii români, absolvenţi ai unor universităti din străinătate.

Ai absolvit Stanford University anul acesta...

Am absolvit Ştiinte politice la Stanford şi am avut ca specializări secundare Economia şi Sociologia. Am încheiat cei patru ani cu media generală 4.01, adică între A şi A+, în sistemul american, sau între 10 şi 10+, dacă ne gândim la cel românesc.

Am absolvit „with distinction", echivalentul lui Summa Cum Laudae, şi „with honors", pentru ca am completat o di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 10 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°