Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gică Popescu: "Protestez! Nu candidez"

Publicat in Libertatea, joi 7 ianuarie 2010 ·

Gică Popescu a anunţat, ieri, că nu va participa la alegerile pentru funcţia de preşedinte al FRF

Mircea Sandu a scăpat de cel mai serios contracandidat la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, programate pe 25 ianuarie. Fostul internaţional Gică Popescu a anunţat, ieri, că nu îşi va depune dosarul la Casa Fotbalului.

Enervat că s-a devansat scrutinul

Motivul principal îl reprezintă devansarea nejustificată a alegerilor. “Am lucrat la program împreună cu stafful meu o perioadă lungă de timp. Era gata, dar nu am mai avut timp să discut cu oamenii de fotbal. Mi se pare o mârşăvie. Sunt nişte alegeri făcute în pripă, ele fiind devansate din cauza unor motive puerile invocate de cei care conduc acum fotbalul nostru. Refuzul meu de a candida reprezintă protestul faţă de tot ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc!”, a precizat, ieri, “Baciul”.

Acesta a adăugat: “Sunt convins că de data aceasta, dacă aş fi candidat, aş fi primit mai multe voturi decât la precedentele alegeri, dar eu nu pot să accept voturile-cadou. Voturile nu trebuie primite, ci muncite. Luna viitoare, urma să mă întâlnesc cu o firmă ca să semnăm un precontract de circa 10 milioane de euro pe an. Dacă ieşeam preşedinte, contractul se activa imediat. În total, în perioada în care îmi exercitam mandatul, aduceam la Federaţie peste 50 de milioane de euro”. În final, Popescu a precizat: “Îmi este teamă că viitoarea conducere a FRF, probabil cea actuală, va face exact ceea ce a făcut în ultimii 20 de ani, adică nimic! Ce să învăţ de la Mircea Sandu, reducerea unilaterală a salariilor? Cândva mă voi întoarce în fotbal”.

Mircea Sandu, preşedintele FRF «Nu mă surprinde decizia lui Gică Popescu, dar a făcut declaraţii nesimţite. La alegerile FRF, nu am avut niciodată emoţii! În 2018, mă las de Federaţie»

«Toţi sunt ca şi inexistenţi»

Situându-se în

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 8 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°