Atacantul român Adrian Mutu, care mâine va împlini 31 de ani, a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Fiorentina, a câştigat-o clar, cu scorul de 5-1, pe terenul lui Siena, în etapa a 18-a în Serie A. Sursa: Reuters
Mutu a marcat al cincela gol al echipei vizitatoare în minutul 79 al meciului, celelalte reuşite ale oaspeţilor fiind înscrise de Kroldrup, Santana şi Gilardino - o "dublă". Golul gazdelor a fost reuşit de Maccarone, din lovitură de pedeapsă.
Este primul gol al atacantului român după o pauză de aproape două luni de zile, perioadă pe care a petrecut-o în afara terenului, în urma unei intervenţii chirurgicale la genunchi.
La gazde, mijlocaşul român Paul Codrea a evoluat pe toată durata partidei. În urma acestui rezultat, Fiorentina ocupă locul şapte în clasament, în timp ce Siena este codaşa ierarhiei în Serie A, cu doar 12 puncte strânse în 18 jocuri.